Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Socialiştii francezi strâng rândurile

Publicat in rfi, vineri 27 mai 2011 ·

Socialiştii francezi se reunesc sâmbătă în cadrul unei "convenţii" pentru prezentarea programului lor politic în contextul prezidenţialelor de anul viitor. Inutil de spus că umbra scandalului DSK planează asupra acestei importante reuniuni. Un Partid Socialist Francez oarecum orfan se reuneşte pentru a vorbi de viitor şi de primarele din cadrul formaţiunii în vederea desemnării unui candidat unic la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Un Partid Socialist Francez oarecum orfan se reuneşte pentru a vorbi de viitor şi de primarele din cadrul formaţiunii în vederea desemnării unui candidat unic la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Acest candidat unic avea până nu demult un nume, sau mai bine spus unul dintre liderii partidului pe nume Dominique Strass-Kahn era considerat favoritul pentru a-i reprezenta pe socialişti, precum şi pentru a reprezenta eventual toată stânga franceză, în bătălia electorală împotriva lui Nicolas Sarkozy.

Omul destinat să fie noul federator al stângii este însă în acest moment acuzat de viol la New York, iar scandalul provocat de această afacere a fost un şoc pentru socialiştii francezi şi a tulburat profund şi peisajul politic francez. Iar şocurile continuă pentru că iată, de câteva zile, DSK locuieşte la New York casă luxoasă a cărei chirie lunară este de 50 000 de dolari, ceea ce înseamnă 35 000 de euro.

"Înţeleg că atunci când este evocată o astfel de chirie faptul poate şoca milioane de francezi" declara ieri purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist, Benoît Hamon. Socialiştii sunt însă şi mai şocaţi pentru că ei îşi spun, de fapt: ia te uită pe cine era să-l împingem în faţă ca să ne reprezinte. Etalarea bogăţiei şi a luxului nu face parte, totuşi, din cultura socialistă.

Şi chiar dacă soţia lui Dominique Strausse-Kahn este foarte bogată, luxul pe care îl afişează acum fostul preşedinte al FMI-ului

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 26 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 29 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 43 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 43 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 43 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°