Eusebiu Bejan are 7 ani. E din comuna Racova, jud. Bacău. La vârsta de 2 ani, Petruţa, mama lui, l-a dus la medic, pentru că nu vorbea şi era foarte agitat. Se mişca încontinuu, nu ştia să folosească nici un obiect şi făcea crize de plâns. Abia al cincilea doctor i-a pus lui Sebi diagnosticul corect – autism infantil sever. Băieţelul a primit doar medicamente care să-l calmeze. „Adică să-l transforme într-o legumă. Şi nici o altă informaţie. Nimeni nu-mi spunea ce e autismul ăsta şi ce şanse are copilul meu să-şi revină”, spune Petruţa Bejan.
Rudele au sfătuit-o să-şi lege copilul, ca să-l stăpânească, dar ea nu s-a resemnat. A refuzat să-l trateze pe Sebi ca pe un animal şi a încercat, din căsuţa ei de la ţară, să se informeze. A scris zeci de scrisori către fundaţii şi persoane publice, întrebând ce este autismul şi cum se tratează. În cele din urmă a ajuns la Bucureşti, unde lui Sebi i s-a făcut o evaluare la Complexul de Servicii Sociale „Sfânta Margareta” şi i s-a recomandat terapia ABA. Petruţa a găsit Fundaţia Cristi’s Outreach în Bârlad, unde băiatul ei a fost primit în programul de terapie. Aşa că l-a luat şi s-a mutat cu el, cu chirie, în oraş. Astăzi, Sebi e alt copil.
E liniştit, ascultă, vorbeşte şi... merge la şcoala normală din Racova. E în clasa I. Progresele şcolare sunt însă greoaie. Petruţa a aflat în urmă cu puţin timp despre Centrul de Medicină Hiperbară din Constanţa, unde se face terapie cu oxigen. „Oxigenul l-ar putea ajuta pe Sebi să acumuleze mai repede şi mai bine cunoştinţele. Această terapie este recomandată pentru copiii cu autism”, spune mama. Pentru a ajunge acolo şi a face cele 40 de şedinţe necesare, Sebi are nevoie de 4.000 de euro. Dacă vreţi şi puteţi să-l ajutaţi, faceţi o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la Banca Transilvania, sucursala Bacău, pe numele Bejan Petruţa:
CONT RON: R