Mulţi români preferă să se aprovizioneze de la hipermarketurile şi magazinele en-gros renumite, în speranţa că aici vor găsi exclusiv produse de calitate. Cu toate acestea, Metro, unul dintre marile lanţuri de desfacere, este prins şi amendat constant de Protecţia Consumatorului pentru nereguli dintre cele mai grave.
Unul dintre cei mai mari comercianţi din România se confruntă şi cu unele dintre cele mai mari probleme privind modul cum îşi vinde produsele. Potrivit datelor făcute publice de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), aproape în fiecare an reţeaua Metro Cash& Carry a fost amendată pentru nereguli, unele cât se poate de grave din punct de vedere al consumatorului. Iată câteva exemple.
Astfel, în februarie 2010, în urma unui control din Bucureşti, firma Metro a fost sancţionată cu o amendă de 10.000 de lei, deoarece ar fi transportat, depozitat şi expus la vânzare peşte fără asigurarea refrigerării pe tot traseul.
De asemenea, dintr-unul din magazine au fost confiscate 21 de kilograme de peşte.
260 de grame furate la fiecare kilogram
Problemele lanţului de magazine en-gros Metro sunt mai vechi şi nu se referă numai la valabilitatea produselor expuse la raft. Un control al OPC Suceava a scos la iveală că în reţeaua Metro au fost găsite produse cântărite care aveau trecute pe etichetă cantităţi cu până la 260 de grame mai puţin pe bucată decât era în realitate. Inspectorii au verificat atunci 15 produse şi au descoperit că diferenţele dintre etichetă şi realitate se situau între 20 şi 250 de grame.
Mulţi comercianţi şi-au făcut o obişnuinţă din a nu-şi respecta clienţii. Numai la centrele comerciale ale Metro din Constanţa, Direcţia Sanitar-Veterinară a confiscat anii trecuţi peste 54 de tone de carne şi 26,8 tone de produse din carne, 107 tone de peşte, 6 tone de lapte, pe