Locuitorii din Zalău se pot bucura duminică după amiază de câteva ore de cântec popular autentic, în Sala Porolissum, a Consiliului Judeţean.Spectacolul va fi asigurat de participanţii la cea de a patra ediţie a Festivalului Concurs “Mândru Cântec Sălăjean.
Peste 40 de copii şi adolescenţi se vor întrece duminică, 29 mai, în cadrul Festivalului Concurs “Mândru Cântec Sălăjean”, ajuns la cea de a patra ediţie.
“Scopul concursului este de a descoperi i promova tinere talente, punerea în valoare a cântecului popular autentic şi introducerea lui în circuitul de valori spirituale, prezentarea nealterată a frumuseţii costumului popular din zonele folclorice din judeţul nostru”, se arată într-un comunicat al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, instituţia care se ocupă de organizarea festivalului.
Concursul, la care s-au înscris peste 40 de concurenţi, se adresează tinerilor interpreţi de muzică populară cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani. Concurenţii vor fi împărţiţi în două grupe de vârstă, 10 – 14 ani şi 15 – 18 ani.
Cei care vor participa la concursul tinerilor interpreţi, vor putea să asculte doine şi balade din Sălaj, precum şi cântece de joc, acopaniamentul muzical urmând a fi asigurat de Ansamblul Folcloric “Meseşul”.
“Juriul, alcătuit din personalităţi şi specialişti în domeniul folclorului, va aprecia calităţile vocal-interpretative ale concurenţilor, autenticitatea pieselor şi a costumelor populare. Se vor acorda premii în bani, diplome de participare şi Trofeul Festivalului “Mândru Cântec de Sălăjean”, mai spun reprezentanţii Centrului de Cultură şi Artă.
Festivalul va începe duminică, de la ora 14.00, iar iubitorii de folclor vor avea parte de intrare liberă.