Ferdinand de Saxa Cobourg Gotha, principe (1887-1908) şi rege al Bulgariei (1908-1918)

Văzută drept "ştiinţa şi arta reprezentării Statelor şi a negocierilor", diplomaţia are calitatea de a rosti adevărul "câteodată cu forţă, dar întotdeauna cu graţie". Asemenea raporturilor stabilite între indivizi, şi relaţiile dintre state variază ca intensitate. Putem distinge raporturi de alianţă, amicale, cordiale, normale sau corecte, tensionate, reci şi, în fine, proaste, urmate de ruperea relaţiilor. Iar diversitatea şi mobilitatea acestor raporturi depind "de formarea şi de originea Statelor, de principiile constitutive ale guvernelor, de aprecierea puterii lor, reale sau presupuse, de variaţiile poziţiei lor relative, de afinităţile lor, de discordanţele lor, de vicisitudinile evenimentelor, etc". Funcţia diplomaţiei constă tocmai în managementul relaţiilor dintre state, prin mijloace de negociere. O artă a negocierii care urmăreşte "să obţină maximul dintr-un grup de obiective, cu costuri minime, în cadrul unui sistem de politici în care războiul reprezintă o posibilitate". Diplomaţia, îi declară contele Andrassy unui tânăr diplomat sârb, nu recurge la un limbaj de ameninţare decât în cazul în care statul în cauză este pregătit să declare război într-un interval de 48 de ore. Managementul acestor relaţii este realizat nu de către trimişii diplomatici, ci prin direcţia stabilită de oamenii de stat în a căror coordonare intră acest minister. Ale cărui funcţii sunt stabilite prin "legislaţia locală şi tradiţii". Astfel, politica externă înseamnă ce să faci, iar diplomaţia, cum să o faci. Tot astfel, ministrul este un strateg, pe când ambasadorul - un tactician.

În epoca modernă, domeniul afacerilor străine este rezervat unui grup restrâns de factori decizionali, în fruntea căruia se află monarhul. Care consideră că poate conduce afacerile diplomatice prin int