Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Cristoiu şi-a lansat două cărţi la Bookfest

Publicat in Adevarul, vineri 27 mai 2011 ·

Volumele de proză „Mascarada de la Cotroceni“ şi „Rolul sînilor în presa liberă“ au fost prezentate, la standul Editurii Adevărul, de Grigore Cartianu, în faţa unei numeroase asistenţe. Cărţile lui Ion Cristoiu pot fi achiziţionate la preţul de 28 de lei, respectiv 26 de lei, la Târgul de Carte Bookfest, care are loc până duminică, la Romexpo.

Lansarea celor două volume recente ale scriitorului şi publicistului Ion Cristoiu - „Mascarada de la Cotroceni" şi „Rolul sînilor în presa liberă" - s-a bucurat de o afluenţă remarcabilă de public, părând să sfideze apatia care domneşte, în general, la celelalte standuri ale târgului. Printre participanţi s-au remarcat prozatorul şi dramaturgul Eugen Şerbănescu, director al Centrului Naţional al Cinematografiei, sau poetul şi publicistul Liviu Capşa. Lansarea s-a bucurat şi de prezenţa a numeroase figuri din presă, care şi-au făcut, pe vremuri, „ucenicia" la publicaţiile lansate de Cristoiu în anii '90.

„Marele eveniment este că Ion Cristoiu lansează astăzi două cărţi, o treabă care se întâmplă mai rar", a deschis lansarea, la ora 14.00, Grigore Cartianu, redactor-şef al ziarului „Adevărul". „De obicei, un scriitor, când gândeşte o capodoperă, aşteaptă mai mulţi ani. Şi Ion Cristoiu gândea aşa, dar şi-a dat seama, între timp, că presa este efemeră şi că aceste lucruri, cărţile, sunt singurele care rămân, după ce noi nu vom mai fi, pe undeva, în nişte biblioteci, poate şi în memoria şi sufletele cititorilor", a continuat Grigore Cartianu, care a spus că aceste cărţi vor fi dovada „că a existat un mare ziarist şi scriitor: Ion Cristoiu".

Comentarii „magnetice"

„Cele două cărţi sunt situate pe două pârtii diferite", a punctat Cartianu: „Mascarada de la Cotroceni" (subintitulată „proză politică") este o carte de gazetărie şi istorie, cuprinzând editoriale publicate în perioada 16 octombrie 1991

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum o ora
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 8 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 10 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

14 morţi într-o mină de aur din Venezuela, inundată în urma ploilor abundente

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Paisprezece mineri au murit în timp ce lucrau în subteran într-o mină de aur din sud-estul Venezuelei, inundată în urma ploilor abundente, au anunţat marţi echipele de salvare, informează AFP, confor

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 9 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°