Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorana a câştigat derby-ul tenisului românesc şi merge în turul III la Roland Garros

Publicat in Pro Sport, vineri 27 mai 2011 ·

La nici 24 de ore de la derby-ul istoric al fotbaluluiromânesc, ieri, la Roland Garros, s-a jucat un meci în genul Steaua- Dinamo şi la tenis. Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru s-auînfruntat pentru un loc în turul trei, prima impunându-se cu 6-2,7-5.

Duelul românesc de la Paris a avut ceva similitudini cu meciul defotbal. În primul rând s-a jucat, ca şi Steaua - Dinamo, pe o arenănet inferioară faţă de potenţialul unui astfel de joc, fetele fiind"exilate" pe terenul 17. Apoi, favorita pe hârtie, Dinamo,respectiv Dulgheru, nu şi-a respectat statutul şi pe teren. Ca şiSteaua, care nu mai câştigase un trofeu de cinci ani, Cîrstea asosit la Roland Garros înfometată de rezultate, în condiţiile încare nu mai legase două victorii pe tabloul principal al unuiturneu WTA din august 2010. Sorana a "marcat" rapid împotrivaAlexandrei şi a luat o opţiune importantă asupra victoriei încă dela primele game-uri ale jocului, când s-a desprins la 4-1.

Serviciul nu a fost punctul forte pentru niciuna dintre jucătoare,însă Cîrstea a avut mai multe mingi câştigătoare, care au făcutdiferenţa. La final, Sorana a câştigat cu 6-2, 7-5, iar reeditareaunui nou sfert de finală, unde a ajuns în 2009, prindecontur.

Urmează Na Li pentru Sorana

Dar cum se explică revirimentul Soranei? "Din punct de vedere fiziceste OK. Acum a făcut paşi importanţi şi la nivelul încrederii. Asimţit de ceva vreme că jocul îi merge, dar în multe rânduri auintervenit frica şi neîncrederea. A avut meciuri în care a câştigatclar primul set, iar apoi a capotat tocmai datorită acestui aspect.Am sprijinit-o în momentele dificile şi ştiam că poate reveni",ne-a explicat Liliana Cîrstea, mama jucătoarei. Care au fostimpresiile după meciul cu Dulgheru? "Sorana era foarte fericită. Sesimte bine şi ia în serios şi următorul meci. I-am transmis că,indiferent de situaţie, va veni soarel

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 49 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 59 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 13 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 3 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Horoscop pentru joi, 23 mai 2024. Relațiile parteneriale îți atrag atenția

Ziua Constanta acum 13 minute
Berbec Este posibil sa dialoghezi cu cineva aflat in strainatate sau sa planifici o calatorie indepartata. De asemenea este o zi buna pentru a te gandi la imbunatatirea competentelor tale necesare la locul de munca. Informeaza-te vizavi de variante

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°