Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apartamentele în care locuiesc iubitele manelistului sunt protejate cu câte două uşi

Publicat in Libertatea, vineri 27 mai 2011 ·

Greu ar trebui să-i fie iubăreţului Vali Vijelie dacă Ionela Constantin (32 de ani) şi cântăreaţa de muzică lăutărească, Mihaela Staicu (36 de ani), - concubinele care i s-au cuibărit la inimioara-i sensibilă la frumos – s-ar hotărî ca-ntr-o bună zi să-i lase cheile de la apartamentele lor. Greu ar trebui să-i fie iubăreţului Vali Vijelie dacă Ionela Constantin (32 de ani) şi cântăreaţa de muzică lăutărească, Mihaela Staicu (36 de ani), - concubinele care i s-au cuibărit la inimioara-i sensibilă la frumos – s-ar hotărî ca-ntr-o bună zi să-i lase cheile de la apartamentele lor.

Ca o coincidenţă stranie, atât Ionela, cât şi Mihaela, altă presupusă amantă a manelistului, stau la bloc, iar la intrarea în locuinţele lor există câte două rânduri de uşi. Una din sticlă, mai firavă, şi alta, socotită drept o ultimă redută, din metal. Adică cel puţin patru chei... De ce au cele două femei care i-au cam aglomerat viaţa sentimentală manelistului amorez câte două uşi la intrarea în locuinţă nu se ştie.

Poate de teama hoţilor, poate că aşa li s-a părut lor că e la modă... Sau poate că aşa e “modelul” impus în marea “familie” a amantelor lui Vijelie... Nu se ştie şi nici nu are prea mare importanţă. Cert e că, dacă ar vrea să pice pe nepusă masă în domiciliul femeilor pentru a le fura, la ceas de seară, câte un sărut, cântăreţul ar trebui să descuie, precum un temncier, nu mai puţin de patru uşi. Câte două pentru fiecare dintre cele două ibovnice ale sale pe care le păzeşte cu sfinţenie de ochii indiscreţi ai lumii.

Vali Vijelie, implicat acum câteva zile într-un scandal la un salon de înfrumuseţare din Capitală, când a fost acuzat că şi-a “răpit” amanta, pe Ionela Constantin, a fost audiat, ieri, la Secţia 26. Manelistul a venit la 12.30 şi, cu un zâmbet amar, a intrat în biroul anchetatorilor pentru a da cu subsemnatul. “Am venit să văd ce acuzaţii mi

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 54 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Scurtcircuit la Electrocentrale Paroșeni. Minerii de la Vulcan și Lupeni, evacuați preventiv

Adevarul acum 22 minute
Un scurtcircuit produs, luni, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni a provocat întreruperi de curent și a dus la evacuarea preventivă a minerilor din subteranul exploatărilor Vulcan și Lupeni.

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°