Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum amenajăm camera copilului

Publicat in Romania Libera, vineri 27 mai 2011 ·

Orice părinte vrea să-i ofere copilului său un mediu propice pentru a studia şi a se relaxa. De aceea, camera celui mic trebuie amenajată după anumite reguli, astfel încât să asigure confortul necesar copilului.

Venirea pe lume a unui copil reprezintă pentru majoritatea familiilor un moment de maximă bucurie. Însă, această ocazie nu aduce numai sentimentul de împlinire din sufletul părinţilor, ci şi noi probleme în ceea ce priveşte organizarea şi amenajarea locuinţei pentru întâmpinarea micuţilor. Acelaşi lucru se întâmplă şi când copiii cresc şi au alte nevoi, de exemplu când împlinesc vârsta de mers la şcoală sau când devin adolescenţi.

Când vine vorba despre decorarea camerei celui mic, ne gândim, în primul rând, să creăm un mediu sigur, care să îi permită micuţului să-şi dezvolte creativitatea. Aşa că accesoriile şi materialele pentru decorarea acesteia trebuie alese cu grijă. În primul rând, este bine să optaţi pentru materiale naturale, antialergice şi să evitaţi obiectele cu care copilul s-ar putea răni (margini ascuţite, jucării ce pot fi înghiţite, obiecte sau mobilier din sticlă etc.). Nu folosiţi finisaje reci, precum gresia sau metalul! Acoperiţi podeaua încăperii cu parchet din lemn masiv şi izolaţi-o cu ajutorul unei mochete sau al unui covor gros din fibre naturale, pentru că micuţul se va juca, cu siguranţă, pe jos.

Regula „materialelor naturale" este valabilă şi atunci când vine vorba de mobilier. În plus, ar fi bine ca acesta să aibă forme cu margini rotunjite, pentru a preveni o eventuală accidentare.

După ce aceste criterii sunt îndeplinite, căutaţi un ansamblu de mobilier care să se poată modifica odată cu creşterea copilului. Acest lucru este foarte practic şi vă va scuti de cheltuieli ulterioare.

De exemplu, alegeţi un pătuţ pentru nou-născuţi care se poate transforma în pat de o per

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, liderul AUR: Curtea Supremă a anulat decizia judecătorului curajos din Ploieşti, în timp record! Ruşine! Turul 2 înapoi, cu toţii la vot pe 4 mai!

News.ro acum 5 ore
Liderul AUR George Simion spune că este o ruşine decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins definitiv cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 4 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

SuperLiga: Oțelul a făcut spectacol pe terenul lui Sepsi. Laszlo Balint, a cincea victorie consecutivă fără gol primit

HotNews acum 32 minute
Oțelul Galați s-a impus pe terenul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-0, într-un meci disputat, vineri, în etapa a șasea a play-out-ului din SuperLiga. Sepsi Sfântu Gheorghe – Oțelul Galați 0-3, în etapa #6 din play-out Oțelul a deschis scorul în

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 18 minute
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 2 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Peste șapte ani de închisoare pentru fostul congresmen George Santos. „Ați fost ales cu cuvintele dumneavoastră, majoritatea fiind minciuni”

HotNews acum o ora
George Santos, fost membru al Camerei Reprezentanților din SUA, care a fost exclus din Congres după un mandat scurt și marcat de scandaluri, a fost condamnat de un judecător federal la peste șapte ani de închisoare, vineri, pentru fraudă și furt de

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/26°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/27°
sâm.

9°/18°
dum.

5°/15°
lun.

5°/18°
Constanta
acum

15°
vin.

9°/24°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/24°
sâm.

9°/22°
dum.

9°/14°
lun.

5°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/17°
lun.

10°/19°