Grupul financiar elen EFG Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, a înregistrat în primul trimestru o pierdere netă de 1,1 mil. euro din operaţiunile derulate în România, comparativ cu un câştig de 2,1 mil. euro în aceeaşi perioadă din 2010.
Rezultatele anunţate de grup la Atena sunt calculate conform standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS).
Anul trecut grecii reuşiseră să revină pe profit, cu un câştig de 15,8 mil. euro (faţă de o pierdere de 8,3 mil. euro în 2009), după ce banca şi-a făcut curăţenie în bilanţ, iar formarea de credite neperformante a încetinit în toamnă.
Creşterea creditelor neperformante a accelerat însă din nou în primele trei luni din acest an, ponderea acestora urcând la 13,4% din portofoliul total de credite, cu un punct procentual peste nivelul de la sfârşitul lunii decembrie. Banca a constituit provizioane de 39 mil. euro în perioada ianuarie-martie 2011, cu 18% mai mult decât în ultimele trei luni din 2010.
Grecii aveau active de 5,06 mld. euro la sfârşitul lunii martie, cu 1,5% mai puţin decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Activele sunt cu 5,4% mai mici decât în decembrie 2010.
Acestea sunt primele rezultate obţinute sub mandatul executiv al lui Peter Weiss, fostul şef al ABN Amro (devenită RBS România), care a preluat funcţia de director general de la începutul anului.
Creditele acordate de Bancpost au urcat cu 1,8% în primele trei luni, până la aproape 3,4 mld. euro, în timp ce depozitele atrase de la clientelă au crescut cu 3,4% şi au ajuns la 1,94 mld. euro.
Soldul depozitelor a avansat cu aproape 11% în ultimul an, în condiţiile în care banca a încercat să-şi reducă dependenţa faţă de finanţările obţinute de la acţionarul majoritar pe fondul problemelor financiare din Grecia. Raportul credite depozite rămâne totuş