Exista un personaj cu care liberalul Vasile Varga nu apucase să facă nici măcar un biznis, să pună de o colaborare fructuoasă, cum se zice. Este vorba despre un nene de treabă (cel puţin din câte am citit despre el), care nu bea, nu fumează, care nu a fost căsătorit şi care, deşi are o vârstă apreciabilă (ca să nu zic milenară) încă poartă plete şi barbă. De cealaltă parte, Vasile Varga nu poartă plete şi barbă, dar are mustaţă, deci e şi el cumva din acelaşi registru.
Personajul cu care Varga nu a reuşit sau poate doar nu a avut timp să stea un pic la discuţii din care să câştige ambele părţi este extrem de cunoscut: se numeşte Dumnezeu. Dumnezeu şi-atât, ceea ce înseamnă că nu are prenume. Bine, adevărul este că nici nu ar avea nevoie, căci la cât de cunoscut este Dumnezeu, ar fi destul de greu să fie confundat cu altcineva.
În sfârşit, că m-am cam luat cu vorba, ideea este următoarea. Consilierul local Vasile Varga a găsit o metodă pentru a intra (poate e cam mult spus) în graţiile lui Dumnezeu. Cum a reuşit liberalul brăilean acest lucru? Haide, bre, păi voi credeţi că degeaba este Varga de 20 de ani în prima linie a politicii de pe la noi? Treaba a fost simplă ca Tatăl Nostru: Varga s-a oferit să îl ajute pe Dumnezeu, mai precis pe slujitorii Lui cu sutană de pe Pământ, să obţină acte pentru nişte terenuri aparţinând statului român. Ce, repede v-aţi şi gândit la un şmen ceva, este? Nu este niciun şmen la mijloc, ci e vorba despre îndreptarea unei situaţii care plutea aşa, într-o nebuloasă, din 1989 încoace. Practic, lui Varga i-a dat prin cap să propună un proiect de hotărâre în CLM Brăila prin care terenurile de sub biserici să intre în posesia acestora, a parohiilor care nu aveau acte pe pământul cu pricina. Logic, nici Dracu nu ar fi votat contra acestui proiect în CLM Brăila, deci hotărârea a fost şi aprobată.
Varga rezolvă astfel,
