Zilele Oraşului, ediţia 2011, au debutat în această după-amiază cu parade impresionante. Trecătorii au savurat show-ul pregătit de autorităţi.
Care alegorice care reprezentau instituţiile de cultură şi sportive din Ploieşti, o paradă a motocicliştilor şi a maşinilor de epocă, show-uri aviatice şi aterizări ale paraşutiştilor în centrul Ploieştiului, dar şo defilări în costume de epocă au fost câteva dintre manifestaţiile care au marcat debutul Zilelor Oraşului Ploieşti din 2011.
Surprizele continuă tot weekend-ul: concerte în cartierele Nord, Vest şi Mihai Bravu, dar şi pe scena din faţa Palatului Culturii, un dans de Cartea Recordurilor, miting aviatic la Strejnic, dar şi un festival rock la Bucov.
Totodată, în toate aceste zile, intrarea la muzeele din Ploieşti este liberă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!