Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Paralizată de colegi cu spray cu piper

Publicat in Adevarul, vineri 27 mai 2011 ·

Alţi 300 de liceeni au fost evacuaţi din unitate după ce pe holuri şi în săli a început să miroasă înfiorător. Ce doi vinovaţi riscă să fie transferaţi la o altă şcoală.

O elevă de clasa a IX-a de la Colegiul Catolic „Sf. Iosif“ din municipiul Bacău a ajuns la Spitalul de Pediatrie, la Secţia de Terapie Intensivă, în urma unui „teribilism de 15 ani“ manifestat de doi colegi.

Astfel caracterizează preotul Anton Săbăoanu, directorul colegiului, gestul celor doi băieţi care au dat cu spray paralizant pe bază de piper pe uşile unor săli de clasă. Eleva a fost pusă rapid sub monitorizarea aparatelor, iar medicii afirmă că funcţiile sale vitale sunt în limite normale.

„Pacienta a ajuns la noi cu parestezii (n.r. – amorţeli) ale picioarelor. I-am administrat o perfuzie pentru a elimina din corp posibilele substanţe toxice. Acum se simte bine, şi viaţa sa este în afara oricărui pericol“, a declarat Aurelia Ţaga, directorul Spitalului de Pediatrie din Bacău.

300 de elevi evacuaţi

Alţi 300 de elevi de la clasele IX - XII au fost evacuaţi din sălile de clasă. „Am văzut cum toţi colegii mei de clasă tuşeau pe rând. Unul câte unul. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Iniţial am crezut că este o glumă. Apoi a început să mă usture şi pe mine nasul şi am început şi eu să tuşesc“, a afirmat Monica Lucaci, elevă în clasa a IX-a. „Cred că au vrut să demonstreze că şi în clasa a IX-a se poate ieşi cu ceva în evidenţă. Au reuşit acest lucru, însă în sens negativ“, a zis Ema Martinaş, elevă în clasa a XI-a.

Elevii riscă transferul

Şcoala a fost aerisită, iar conducerea unităţii a anunţat jandarmii şi poliţiştii. În urma investigaţiilor, a rezultat faptul că cei doi elevi au făcut gestul fără să aibă, practic, niciun motiv concret. „Am luat legătura cu familiile celor doi elevi, am întrunit Consiliul Profesorilor şi vom lua o decizie cât de cur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°