Încerca să nu iasă în evidenţă şi să nu lipsească de la cursuri. Femeia de serviciu de la Facultatea de Muzică şi-a luat în serios calitatea de student. Chiar dacă îşi împărţea programul între a face curat şi a studia ingineria mecanică, Viorica Paşcalău avea foarte puţine absenţe, spun profesorii.
Unii nu şi-o amintesc, pentru că, spun ei, probabil nu ieşea în evidenţă. Alţii o ţin minte drept cea care venea să pună întrebări lămuritoare după cursuri. Profesorii de la Facultatea de Mecanică din cadrul UPT nu se plâng însă de prestaţia celei care a terminat facultatea, în timp ce lucra ca şi femeie de serviciu.
EXCLUSIV Femeia de serviciu cu studii superioare, diplomă de inginer mecanic şi master în robotică
„Ştiu că am avut studenţi mai în vârstă. Nu ştiu însă de cazul Vioricăi Paşcalău. Asta înseamnă însă că nu am avut probleme. Probabil era o studentă normală, care nu ieşea în evidenţă", spune Alexandru Tudor Iclezan, profesorul cu care a făcut Tehnologia Construcţiilor de Maşini.
Click pe poze pentru a vedea DIPLOMELE femeii!
„Îmi amintesc că a venit la mine să mă roage să îi schimb tema unui proiect. Am fost înţelegător cu ea, pentru că nu lipsea de la cursuri. Ştiam situaţia Vioricăi şi avea mai multe prezenţe decât o amre parte din colegii ei", a explicat Ioan Carţiş, fostul rector al UPT.
A absolvit facultatea cu media 8
Click pe poze pentru a vedea galerie cu FEMEIA DE SERVICIU cu masterat!
Viorica Paşcalău a absolvit facultatea de Mecanica, specializarea Inginerie managerial tehnică, cu media 8 şi a intrat la master la 45 de ani, în regim bugetar. " Lipseam de la lucru ca să ajung la cursuri şi recuperam orele în week-end sau când aveam timp liber. Învăţam noaptea. Mai citeam şi la serviciu. Cel mai rău era când lipseam de la cursuri. Îmi lua foarte mult să înţeleg material. De asta, prefe