* un autoturism Opel a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de singurul copac aflat pe marginea şoselei pe o lungime de câteva sute de metri * impactul extrem de puternic nu i-a lăsat şoferului nicio şansă de supravieţuire * conducătorul auto avea 35 de ani şi era tatăl a doi copii
Vasilică V., un tânăr de 35 de ani, din comuna Zăvoaia, a murit, ieri dimineaţă, după ce autoturismul pe care îl conducea pe DE 584, înspre Brăila, a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de un copac. Accidentul s-a produs în jurul orei 10.30, în apropierea localităţii Albina. Impactul a fost extrem de puternic, semn că viteza de rulare era foarte mare, şoferul neavând nicio şansă de supravieţuire, deşi maşina era dotată cu sisteme de siguranţă performante. În cazul de faţă, airbag-urile s-au dovedit, însă, insuficiente. Poliţiştii Serviciului Rutier nu au găsit la faţa locului martori oculari care să ofere informaţii despre circumstanţele producerii accidentului. Primele indicii conduceau la ipoteza că şoferul a adormit la volan. "Aşteptăm rezultatul necropsiei, pentru a se stabili dacă s-au consumat băuturi alcoolice sau dacă a fost vorba despre probleme medicale preexistente", ne-a spus inspectorul Liviu Bontescu.
Vasilică V. era căsătorit şi avea doi copii. Din declaraţiile rudelor sosite la locul incidentului reieşea faptul că acesta deţinea un spaţiu comercial în Zăvoaia. Ieri a plecat cu treburi spre Brăila, iar ceasul rău a făcut ca maşina sa să se izbească de acel copac. Ghinionul a fost cu atât mai mare cu cât pe acea parte de şosea au fost tăiaţi toţi pomii, pe o lungime de câteva sute de metri. Singurul care fusese lăsat în picioare era plopul masiv de care s-a lovit autoturismul Opel după ce a părăsit partea carosabilă. * un autoturism Opel a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de singurul copac aflat pe marginea şoselei pe o lungime de câteva sute de metri *