Circulă în mediile literare o legendă despre Leonid Dimov, anume aceea că ar fi urinat pe statuia lui Stalin şi că acesta ar fi fost motivul pentru care a făcut închisoare, în anii ‘50.
Chiar şi după publicarea, în 2003, a Scrisorilor către Lucia, ediţie însoţită de un consistent aparat critic, şi acest episod, ca şi o bună parte din biografia lui Dimov, se află încă în obscuritate. Nici dosarele de la CNSAS nu lămuresc totul – nici n-ar fi fost posibil. Ele oferă însă numeroase surprize şi câteva posibile răspunsuri pentru cei care-şi vor fi pus vreodată întrebări cu privire la evoluţia publică a acestui mare, dar destul de puţin cunoscut poet. Am spus mai sus „dosarele”, şi nu „dosarul”, deoarece vorbim de două, din perioade diferite: primul, dosarul penal din 1957, episodul „statuia lui Stalin” (P 013540, 2 vol.); cel de-al doilea, dosarul de urmărire informativă I 208789, în şase volume de peste 2000 de pagini cu totul, deschis oficial pe 2 octombrie ’69, când poetului i se dă numele conspirativ „ORBAN”, dar pentru care se porniseră acţiuni preliminare (mapă de lucru) încă din primăvara anului 1968.
Primul dosar este de mai mică importanţă pentru istoria literaturii, dar el demolează (cel puţin asta reiese din documentele pe care le conţine) legenda despre care aminteam la începutul acestui articol. Nu pentru car fi urinat pe statuia lui Stalin a fost arestat Dimov, ci pentru că, beat fiind, însoţit de doi prieteni, a cântat cântece legionare în public; dar nici măcar acest fapt n-a fost dovedit.
Pe 17 iulie ‘57, Dimov ia salariul de la revista „Arta plastică”, unde era redactor, şi este aşteptat după program de doi prieteni, fraţii Iulian şi Valentin Berbecaru; au mers la un restaurant, s-au îmbătat şi, prin Parcul Stalin1, cei doi fraţi l-au îndemnat pe Dimov să le cânte în ruseşte Volga, Volga şi Cântecul ţiganilor. Un miliţian est