Corina este o fire sensibilă şi timidă, o elevă silitoare, care a participat la olimpiadele de limba franceză. Îşi dorește să dea admitere la Medicină.
Corina, aşa cum îi spun cei apropiaţi, este o liceeană foarte silitoare, are numai note de 9 şi 10. Fire timidă, introvertită şi sensibilă, se dedică şcolii sută la sută, cea mai mare parte a timpului este mereu cu nasul în cărţi, dorind să cunoască cât mai multe lucruri.
Încă din copilărie a fost un copil cuminte, liniştit, ascultător. ,, Copilăria am petrecut-o aici, în Severin, unde m-am şi născut, cu părinţii şi bunicii”, ne spune eleva de liceu. În vacanţe mergea şi la Zegaia, la rudele de acolo.
Mai are doi fraţi mai mari, care sunt şi căsătoriţi, cu care are o relaţie bună.
Mama, Elena, îi este şi cea mai bună prietenă, este cea care îi dă sfaturi, o ascultă mereu când are ceva de spus şi o încurajează în absolut orice. ,,Când eram mică chiar plângeam după ea atunci când rămâneam singură în casă”, îşi aminteşte Corina, iar pe chipul ei este schiţat un zâmbet.,, Este persoana care ştie totul despre mine, mai ales ce se întâmplă la şcoală",adaugă aceasta.
Fiind la o clasă de filologie biling, majoritatea colegilor sunt de fapt, fete. Cei trei băieţi sunt minoritari, şi profesorii când intră în clasă întreabă ,,Ce fac fetele?”, spune Corina, pe un ton vesel. Se înţelege bine cu toate colegele, două dintre ele fiindu-i şi cele mai bune prietene. Este vorba de Anca şi Elena.
Şcoala cu clasele I-VIII din Severin este locul de care îşi aminteşte cu deosebită plăcere.,, Când eram în clasele I-IV, domnul învăţător Gheorghe Îcă ne cânta la acordeon în timpul orelor de muzică”, adaugă liceeana.
Diriginta din gimnaziu, Maria Popescu a fost cea care i-a îndrumat paşii spre matematică. Tot în acea perioadă a participat şi concursuri şi olimpiade (Şcoala românească- ş