Specială. Viorel se mândreşte cu o proaspătă achiziţie: Trabantul decapotat şi "tunat" Colecţie. Din 1993 şi până în prezent, Viorel Romaniuc a cumpărat cinci TrabanturiPrima maşină la volanul căreia s-a urcat a fost un Trabant, chiar imediat după ce a obţinut permisul de conducere. Era al unui vecin. "Am fost încântat de simplitatea lui, de fiabilitatea lui...", îşi aminteşte Viorel. Un an mai târziu, în 1993, şi-a luat primul Trabant. A dat pe el 600.000 de lei. De atunci, el a parcat încă patru Trabanturi în curtea casei sale, printre care şi unul decapotat, viu colorat şi "tunat". "E o maşină uşoară, economică, nu consumă mai mult de şase litri de carburant la suta de kilometri, dacă mergi cu viteza optimă, 60-70 de kilometri la oră. Motorul este de 595 de cmc, are 600 de kilograme, iar maşina este de patru locuri, astfel că asigurarea şi taxele sunt minime. E o maşină pe care o înveţi repede şi o repari foarte uşor. Totul e foarte simplu la ea...", ne-a spus Viorel Romaniuc. Pasiunea suceveanului este împărtăşită şi de familia acestuia, una dintre maşini fiind cumpărată pentru soţia bărbatului, Daniela Luminiţa. Fiii soţilor Romaniuc, Andrei Alin, de 10 ani, şi Robert Bogdan, de opt ani, sunt şi ei mari iubitori ai acestei maşini şi deja aşteaptă să împlinească vârsta la care pot să se urce la volan. Până atunci se mulţumesc cu rolul de pasageri în maşinile conduse de tatăl lor.
Specială. Viorel se mândreşte cu o proaspătă achiziţie: Trabantul decapotat şi "tunat" Colecţie. Din 1993 şi până în prezent, Viorel Romaniuc a cumpărat cinci TrabanturiPrima maşină la volanul căreia s-a urcat a fost un Trabant, chiar imediat după ce a obţinut permisul de conducere. Era al unui vecin. "Am fost încântat de simplitatea lui, de fiabilitatea lui...", îşi aminteşte Viorel. Un an mai târziu, în 1993, şi-a luat primul Trabant. A dat pe el 600.000 d