Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii îmbolnăviţi la „Filantropia“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 28 mai 2011 ·

Două fetiţe din Craiova sunt internate în stare gravă după ce au luat o infecţie cu rotavirus,

cel mai probabil din spital

La o zi după ce a fost externată de la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova, o fetiţă de zece luni a făcut o infecţie cu rotavirus. Două zile mai târziu s-a îmbolnăvit şi surioara ei mai mare.

Copilul nu avea rotavirus la internare

Sidonia Anghel, de zece luni, a fost internată marţi, 17 mai, în Clinica de Pediatrie a Spitalului „Filantropia“ din Craiova cu diaree şi febră. Analizele medicale solicitate de medicul curant au arătat că fetiţa avea o infecţie cu candida, rinofaringită şi gastroenterocolită acută, motiv pentru care i s-a administrat gentamicină. Acelaşi medic a solicitat şi efectuarea analizelor pentru rotavirus şi adenovirus, care au ieşit negative.

Potrivit părinţilor, copilul a fost externat luni, 23 mai, cu toate că nu era complet refăcut. „A avut diaree în dimineaţa zilei în care i s-a făcut externarea. Cu toate acestea, medicul i-a dat drumul acasă“, a susţinut tatăl, Mihai Anghel. Acesta mai spune că în aceeaşi zi a dus fetiţa la ţară, unde se afla şi surioara cea mare, Karina, de doi ani şi şase luni.

Sidonia şi Karina sunt internate în acelaşi salon

Starea de sănătate a Sidoniei s-a agravat, astfel că, în ziua următoare, fetiţa a fost internată de urgenţă în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova cu febră mare, vărsături, diaree. Analizele au arătat că fetiţa avea infecţie cu rotavirus, motiv pentru care a fost izolată într-un salon şi i s-a administrat tratament simptomatic.

După câteva zile, şi fetiţa cea mare a familiei Anghel a ajuns la Spitalul „Victor Babeş“, cu aceleaşi simptome pe care le-a avut sora ei. „Încă de miercuri a avut diaree, iar joi i-a fost atât de rău, cu diaree, vomă şi, în final, şi-a pierdut cunoştinţa. A

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 49 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 55 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum o ora
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 2 ore
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°