Scena întâlnirilor este un teren pe care fiecare dintre noi îl percepe diferit. Există persoane care consideră că a merge la întâlniri reprezintă o provocare extremă, care poate afecta negativ şi pe termen lung respectul de sine. Altele, însă, văd jocul întâlnirilor ca pe o activitate de petrecere a timpului liber minunată şi plăcută, care nu are nici un efect negativ.

De ce există aceste percepţii atât de diferite şi de ce pentru unii este mai uşor decât pentru alţii? Se pare că încrederea şi independenţa ar reprezenta cheia succesului.

Întâlnirile – adică posibilitatea de a întâlni oameni noi şi de a petrece câteva ore agreabile cu cineva – sunt un bun „tratament“ pentru singurătatea care îi poate afecta, la un moment dat, şi pe cei mai independenţi oameni.

Totuşi, psihologii avertizează că atunci când folosim întâlnirile pentru a ne trata de singurătate, interacţiunea cu persoana cu care ne vedem tinde să capete mai multă importanţă decât este nevoie. Astfel, întâlnirea nu mai este caracterizată de distracţie şi voie bune, ci doar de un control permanent şi de o teamă ascunsă de respingere. Iată o explicaţie pentru faptul că unele persoane consideră întâlnirile un veşnic motiv de stres.

Întâlnirea poate fi un motiv de stres

Atunci când ne încearcă o lipsă de încredere în forţele proprii, avem tendinţa de a folosi întâlnirile pentru a căuta o confirmare. Fie că este vorba de confirmarea faptului că suntem atrăgători, că oamenii ne plac sau, pur şi simplu, a faptului că nu suntem singuri, încercăm să găsim această confirmare în ochii persoanei cu care ne întâlnim. Problema apare pentru că din acest motiv ne supunem propria persoană la o presiune foarte mare în încercarea de a găsi imediat o persoană potrivită, care să umple golul pe care îl simţim.

Din acest motiv, fiecare întâlnire se transformă într-un câmp minat, un