Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentatlon de aruncări la FEFS

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 28 mai 2011 ·

Pe baza sportivă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) Craiova se va desfăşura duminică, cu începere de la ora 9.00, un inedit concurs atletic de probe combinate, pentatlon de aruncări, rezervat sportivilor de la categoria Masters (peste 35 de ani). Iniţiatorul competiţiei care se va numi Cupa Băniei, Liviu Boboc, medaliat în probele de aruncări la Campionatul Balcanic, a spus că pentatlonul de aruncări este primul de acest gen organizat în România, poate chiar în Balcani. „Este o dorinţă mai veche a mea să organizez un astfel de concurs şi am reuşit. Nu ne aşteptăm la un număr mare de participanţi pentru că nu mulţi concurează la probele de aruncări, dar cred că va fi o competiţie gustată de public pentru că este ceva inedit şi nu se pot plictisi, spre deosebire de o probă de alergare, spre exemplu“, a spus Liviu Boboc. Concurenţii vor arunca cu disc de 2 kilograme, cu suliţă de 800 de grame, cu greutate de 7,26 kilograme, cu ciocan de 7,26 kilograme şi cu ciocan greu, care cântăreşte 15,88 kilograme. Obiectele sunt confecţionate chiar de Liviu Boboc, pentru că acelea omologate pentru competiţie costă destul de mult şi trebuie aduse la comandă.

Concurează

şi Corneliu Stroe

Printre participanţi se vor număra şi craiovenii Constantin Bobei, Angela Minculescu, multipli medaliaţi la competiţii atletice pentru veterani, Corneliu Stroe, fostul mentor al Craiovei Maxima, şi Sergiu Cătăneanu. Boboc a fost ajutat cu organizarea de către Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Craiova, care a pus la dispoziţie baza sportivă, sectorul de aruncări, Direcţia pentru Sport şi Tineret Dolj, care oferă medalii, dar şi de câţiva sponsori, care vor premia câştigătorii. Pe baza sportivă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) Craiova se va desfăşura duminică, cu începere de la ora 9.00, un inedit concurs atletic de probe combinate, pentatlo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum o ora
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum 31 minute
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe; cod galben în 24 de judeţe

Ziarul Financiar acum 34 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. De duminică, de la ora 12:00 până marţi, la miezul nopţii, pe râurile din bazin

45.000 de locuințe fără electricitate în Nisa după un act de vandalism asupra rețelei

Mediafax acum 12 minute
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un incendiu a izbucnit la un transformator electric situat în vestul orașului Nisa, în cartierul Les Moulins, provocând o pană de curent care a afectat peste 45.000 de gospodării din Nisa, Cagnes-sur-Mer și Saint

Tragere LOTO duminică, 25 mai. Sume importante puse în joc la Joker și 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 25 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum o ora
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

Protest la Paris față de pericolele legii privind moartea asistată

Mediafax acum 2 ore
„Nu sunt eu o povară? Așa m-am simțit când am auzit despre această lege”. Ca și alte persoane bolnave și cu handicap, Orvedie, care suferă de o boală degenerativă, a participat sâmbătă, 24 mai, la mitingul de lângă Adunarea Națională pentru a denunț

Cod portocaliu de ploi abundente în sudul şi centrul Moldovei şi în Muntenia

Ziarul Financiar acum 29 minute
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de precipitaţii importante pentru sudul şi centrul Moldovei şi majoritatea regiunii Muntenia, valabil din seara zilei de sâmbătă până marţi dimineaţa. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează asupra

Capitala, sub cod portocaliu de vreme rea

Ziarul Financiar acum 23 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod portocaliu de vreme rea pentru Bucureşti, valabil până marţi, la ora 10. Duminică, vremea va fi închisă şi deosebit de rece pentru această perioadă. Tempoar va ploua şi mai ales pe parcursul n

BANCUL ZILEI | La internare în spital

Gandul acum 4 ore
BANCUL ZILEI | La internare în spital. Bancul de duminică îți va aduce garantat zâmbetul pe buze, chiar dacă vremea de afară este mohorâtă. La internare în spital: – Pijama ați adus? – Da! – Mâncare ați adus? – Da! – Medicamente ați adus? – Da! – Pa

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°