Sunt sceptic că misionarii democraţiei ar trebui să fie bombele… Dimpotrivă, pledez pentru un efort care să vizeze o conştientizare de către oameni asupra necesităţii producerii unor schimbări chiar dacă acestea implică riscuri, precum în cazul unei revoluţii. Modelul ideal, din această perspectivă, este cel al revoluţiilor anticomuniste din 1989 din centrul şi estul Europei. În acelaşi timp, admit că pot apărea conflicte interne într-o ţară de un dramatism şi de o intensitate care nu pot lăsa comunitatea internaţională indiferentă şi că o intervenţie, inclusiv militară, poate fi justificată.

Deciziile politice sunt luate însă, prin forţa lucrurilor, în condiţii dificile şi punând în balanţă, pe ambele talere, pierderi importante. De cele mai multe ori, nu este de ales dintre variante care aduc doar avantaje, ci dintre mai multe căi posibile care, toate, sacrifică oameni şi valori.

De asemenea, deciziile politice nu sunt luate numai într-o logică a unei etici universaliste, ci, în primul rând, în virtutea unor interese parohiale. Politicienii diverselor ţări urmăresc, în plan internaţional, mai puţin „interesele umanităţii”, cât pe cele particulare ale statului lor. Desigur, există instituţii internaţionale, drept internaţional, curţi internaţionale, drepturile omului, avem, aşadar, repere care să pună relaţiile dintre state într-un cadru care să nu fie, pe cât posibil, unul arbitrar. Cu toate acestea, nu avem o garanţie că, spre exemplu, în cazul unor conflicte interne violente care merg până la epurări etnice, război civil, reprimarea violentă a unor demonstraţii paşnice şamd, deciziile luate, de intervenţie sau de non-intervenţie internaţională, vizează într-adevăr interesul victimelor acelui conflict şi reprezintă o cale oportună şi eficientă de rezolvare a respectivelor tensiuni.

Ordinea mondială este în continuă schimbare. Din fericire, ea e