Raspunsuri la scrisorile cititorilor
Draga Sanziana Pop,
Inainte de a-mi spune povestea, va rog din suflet sa-mi raspundeti personal la aceasta scrisoare. Am mare incredere in dvs. Nu va cunosc, dar rasfoind arhiva revistei pe internet, am dat peste cateva comentarii, pe marginea unor scrisori ce v-au fost adresate, tot de niste adolescente ca mine, si care mi s-au parut cu totul deosebite: patrunzatoare, sincere, la obiect. Iar eu am nevoie de un diagnostic precis, fiindca boala mea este periculos de avansata. Dar iata-mi povestea...
Am 16 ani si sunt din Zalau. Desi se spune ca asta este o varsta a fericirii, eu sufar grav de melancolie si am nevoie de ajutor. Sunt romantica din nascare, am inclinatii artistice (se spune ca pictez binisor), dar fac, totusi, un liceu cu profil de informatica. Sunt rac, am o fire tenace, dar si foarte incapatanata, imi place mult libertatea si urasc sa mi se ordone sa fac ceva. Nu sunt urata, nici prea frumoasa, atrag atentia datorita corpului meu pe care il antrenez cu gimnastica si inot. Sunt satena, cu parul lung si breton. V-am spus toate astea ca sa va simtiti mai aproape de mine, desi problemele mele n-au legatura cu inaltimea, ci, pur si simplu, cu sufletul.
Sunt un copil in plus. Am aparut pe lumea asta nu prea dorita, fiindca parintii mei nu erau casatoriti cand m-au conceput. Iar nasterea mea i-a despartit si mai tare, adica de tot. Motivul care mi s-a spus si pe care l-am crezut multa vreme a fost ca tatal meu nu m-a vrut. S-a intamplat insa ca, dintr-odata, el sa apara brusc din necunoscut. Adevarul lui a fost altul. Ma iubeste, sunt unica lui fiica, si desi se afla intr-o alta casatorie, vrea sa avem o relatie permanenta. Il cred pe cuvant, dar din pacate eu nu-l iubesc. L-am asteptat atat de mult in copilarie, am inghitit atata rusine cand colegii de scoala ma intrebau despre el, am tras atate
