Oraşul nostru a fost cândva dezbrăcat de idilic şi împroşcat cu noroiul care domnea pe străzi
Publicaţia Arhivele Olteniei din 1924 adăposteşte, în primele pagini, câteva însemnări dintr-un jurnal de călătorie al unui cetăţean german. În călătoria lui spre Orient, a trecut şi prin Craiova.
Cuvintele scrise de cel ce-şi spune Eremit din Gauding, căruia nu i se cunoaşte „numele civil“, nu aduc laude Cetăţii Banilor. Nu sunt nici măcar neutre şi nu lasă nici o impresie de abţinere. El descrie, fără ascunzişuri, o Craiovă tristă, sumbră, plină de câini vagabonzi, oameni leneşi şi noroi.
Casele erau răspândite printre cele mai mizerabile bordeie şi înconjurate de locuri pustii şi pline de mărăcini. Grădinile lipseau, spunea germanul, iar odăile din case erau goale, înăuntrul lor fiind doar câte „o laviţă acoperită cu covor, pe care ziua şed (oamenii - n.r.), noaptea dorm“. Craiovenii nu păreau să ştie ce e aceea o stradă pietruită, căci pe vremea aceea erau aşternute cu bârne, adică trunchiuri de copaci cojite şi făţuite cu barda. Pretutindeni domneau noroiul, bălţile şi murdăria. Dar şi nebunii, după cum nota Eremitul din Gauding. „Toate mascaradele, care se pot închipui şi le poate inventa nebunia, se mişcă pe străzi în formele şi figurile cele mai groteşti, mai rari; crezi că aici s-au adunat un album de hainele tuturor continentelor“.
Un peisaj teribil
Neamţul călător locuia într-o odaie frumoasă şi primea o mâncare „escelentă“ de la farmacistul Schwab, conaţional de-al lui, singurul pe care părea să îl aprecieze. După ce şi-a mâncat bunătatea de cină, a ieşit într-o seară la promenadă pe urâtele străzi ale urbei, unde află povestea romilor chinuiţi de boieri. „Se zice că această educaţie este ceva zilnic; părinţii omoară şi mutilează după plac; copiii trebuie să fie de cu vreme deprinşi cu aceasta; şi să aibă şi ei plăcerile