Autorităţile locale au fost prezente în această dimineaţă la ştrandul din Parcul Tineretului pentru a verifica baza înaintea deschiderii anunţată pentru ora 10.00. Primarul Constantin Boşcodeală s-a arătat mulţumit de aspectul bazinelor cu apă, al teraselor contruite recent şi îi îndeamnă pe buzoieni să vină cu încredere la ştrand.
Edilul şef al municipiului spune că baza de agrement întruneşte toate exigenţele igienico-sanitare pentru a-l mulţumi până şi pe cel mai pretenţios dintre buzoieni. „Ştrandul este foarte bun, apa este curată şi le recomand tuturor să vină cu încredere aici. Cheltuielile au fost mici, 200 de milioane lei vechi, deoarece investiţiile mari s-au făcut în anii trecuţi. Acum nu a mai fost decât de aranjat nisipiul, revopsit mobilierul”, a declarat Constantin Boşcodeală.
Primul gospodar al Buzăului le-a spus jurnaliştilor că în curând se va număra printre clienţii ştrandului. „Astăzi aş fi venit să fac baie însă am multe lucruri de făcut. O să vin şi eu, promit, şi chiar putem să lansăm o serie de competiţii pentru toţi buzoienii, aici, şi pot să spun că aş ieşi pe primele locuri. O să-i aducem şi pe domnii consilieri la înot”, a spus Boşcodeală.
Primii clienţi au intrat la ştrand la ora 10.00
Anul acesta, tarifele vor fi asemănătoare celor din 2010. Trei lei va costa biletul pentru adulţi şi un leu, pentru copiii cu vârsta de peste şapte ani. În afara celor două bazine cu apă, pentru adulţi şi copii, în ştrand mai sunt amenajate terenuri de tenis de câmp, de fotbal, mese de tenis de masă, de şah şi locuri de joacă pentru copii.