Acum mai bine de un deceniu, şi-a lăsat zălog viaţa trăita modest într-o Românie care l-a dezamăgit, de la care ştia că nu mai poate aştepta nimic, şi a pornit-o, cu bagajele burduşite de speranţe, într-o călătorie spectaculoasă. Acum mai bine de un deceniu, şi-a lăsat zălog viaţa trăita modest într-o Românie care l-a dezamăgit, de la care ştia că nu mai poate aştepta nimic, şi a pornit-o, cu bagajele burduşite de speranţe, într-o călătorie spectaculoasă.

Un drum lung, lipsit de strălucire, la capatul căruia, însa, visurile rătăcitorului şi-au atins orizonturile, iar dorinţele i s-au împlinit. Franţa, ţara sa de adopţie, l-a lăsat să păşească, nu fără sacrificii, pe treptele afirmării profesionale. Din omul care nu ştia o boaba franţuzeste, Samuel Cioalcă, în vârstă de 39 de ani, a ajuns, muncind pe brânci, candidat la un post de profesor în elita şcolilor din ţara lui Napoleon.

Avea 28 de ani, iar viitorul nu se ghicea a fi prea generos cu el. Îi venea să urle, să o porneasca spre nicăieri, să scape de aerul greu, apăsător, încărcat de necazuri, şi de cerul întunecat care lăsa, făra încetare, să toarne asupra sa deziluzii. S-a simţit respins de ţara sa pe care, într-o zi de octombrie a anului 2000, a părăsit-o. Un an ar fi trebuit Samuel să fie musafirul Franţei - pe perioada bursei câstigată - dar "Hexagonul" i-a arătat o altfel de viaţă, i-a deschis poarta spre alte tăramuri. Atunci, fără să privească în urmă, fără nici un resentiment, s-a hotărât să facă pasul decisiv.

"Nu am plecat să rămân. Urma să termin bursa, să-mi dau masterul şi să mă întorc. Dar mi-am dat seama că numai aici (n.r. Franţa) pot să-mi implinesc dorinţele şi să-mi fac un viitor în învăţământ", îmi spune Samuel parcă scuzându-se că timpul a trecut şi el a uitat să se mai întoarcă la Bucuresti.

Da, bărbatul a întârziat, de fapt nu a mai ajuns la întâlnirea cu trenul d