Cand a infiintat Muzeul Satului Romanesc, in 1936, marele sociolog DIMITRIE GUSTI nu si-a imaginat ca, in mai putin de trei sferturi de secol, satul traditional, asa cum l-a studiat el, isi va gasi sfarsitul.
Desi eternitatea s-a nascut ea insasi la sat, si-a incheiat socotelile cu taranul roman mult prea devreme, ajuns peste noapte in cartea de istorie. In acest context dramatic, cand exista riscul pierderii unei fatete importante a identitatii nationale, prezenta acestui muzeu este o binefacere peste timp, adusa poporului roman. Nu-mi pot inchipui Bucurestiul, Romania, fara acest asezamant. Dupa 75 de ani, ne dam seama ca Gusti n-a creat doar un simplu muzeu; a creat o lume. Beneficiind de o viziune monografica asupra universului rural, el a adus din sate esenta creatiei taranesti, magia identitatii sale spectaculoase. Satul romanesc traditional a disparut. I-a luat locul, intr-o masura amenintatoare, asa numita "dezvoltare rurala", satul in colturi si culori tipatoare, aglomerarile de case fara nume, fara personalitate, fara... viata. Cu atat mai necesar apare muzeul din Herastrau! Noua, celor nostalgici, ne panseaza rani si ne invie sirul amintirilor. Celor mai tineri le cultiva gustul artistic, respectul pentru traditie, mandria pentru un trecut care vorbeste de la sine.
Satul cu privighetori
Ion Creteanu
In perioada 17-22 mai, responsabilii muzeului au organizat un remember pentru ceea ce a insemnat Scoala Sociologica de la Bucuresti si marele ei intemeietor, Dimitrie Gusti. Artisti, rapsozi, mesteri olari si lemnari, cojocari, patiseri, sculptori in lut, dansatori si solisti din principalele regiuni folclorice ale tarii s-au intrecut pe scenele amplasate in principalele rascruci ale asezamantului...
Un cobzar, Ion Creteanu ("Ionul cobzei", cum l-a numit Felicia Filip), imbracat in ipingea rosie de Romanati,
