Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMUNICAT DE PRESĂ A.P.I.A.

Publicat in Actualitatea botosaneana, sâmbătă 28 mai 2011 ·

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură – trimestrul I  2011 este data de 02 mai 2011. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură; pentru anul 2011, valoarea accizei decontate este de 1,20 lei/litru de motorină. Potrivit Ordinului MADR nr. 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare, „cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare”. Cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate. Menţionăm că beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei, dar şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă în urma controalelor se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit. De asemenea, vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei. Ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale. Reamintim că beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au în

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 28 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 20 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 20 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 21 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 26 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°