Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radiografia unor manipulări reuşite

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 mai 2011 · ·

Editura „Adevărul Holding“ a lansat ieri, la Târgul de Carte Bookfest, volumul „România, 1989. Autopsia unei revoluţii eşuate“, scris de jurnaliştii francezi Malgosha Gago şi Willy Golbérine. Doi jurnalişti preocupaţi de fenomenul Revoluţiei, Grigore Cartianu şi Ion Cristoiu, au prezentat cartea la standul „Adevărul“, în faţa unui public numeros.

Citiţi şi:

Mai citesc românii?

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, Malgosha Gago şi Willy Golbérine au fost martorii unor măceluri bizare, printre care se numără şi cel de la Aeroportul Otopeni. Jurnalista se afla în România în calitate de trimis special al postului public de televiziune japonez NHK (Nippon Hoso Kyokay), iar Willy Golbérine era reporter al revistei franceze „Paris Match".

Jurnalişti versaţi, impermeabili la manipulare, cei doi au decis să alcătuiască o carte despre Revoluţia română. „Au scris-o, dar timp de 21 de ani n-au publicat-o. Şi-au pierdut la un moment dat entuziasmul, mai ales că şi-au dat seama că asistaseră, de fapt, la o mare minciună. Graţie unei idei inspirate a lui Ion Cristoiu, manuscrisul a ajuns la Editura Adevărul Holding", a declarat Grigore Cartianu, redactor-şef al ziarului „Adevărul".

Cum a explodat mămăliga

„Această carte este una dintre marile contribuţii la dezvăluirea enigmelor evenimentelor din decembrie 1989", consideră Ion Cristoiu. Publicistul este convins că volumul nu poate avea probleme de credibilitate, deoarece reporterii nu sunt români şi au văzut evenimentele cu detaşarea unui gazetar din România care a asistat recent la evenimentele din Tunisia. Cartea a fost scrisă „la cald", între 1990 şi 1991, iar teza ei fundamentală este următoarea, în opinia lui Cristoiu: „mămăliga românească nu explodează, decât dacă pui un camion de dinamită".

Francezii au analizat minuţios efortul autorilor loviturii de stat, ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°