Intr-o primavara am avut o surpriza: era la inceput de aprilie, si tocmai incepuse a se miji de ziua, cand un ciripit de pasarele ne-a trezit din somn.

Doua randunele bateau la geamul casei noastre. Am deschis imediat ferestruica si ele, ca si cum ne cunosteam de cand lumea, au intrat in casa. Au dat cateva rotocoale prin camera, si-au asezat frumos "rochitele" si au zburat ca sageata, prin geamul inca deschis. Ne-am bucurat nespus de oaspetii matinali, dar nu am prea inteles gestul lor. Cu gandul ca au si pasarile niste ritualuri ori poate apucaturi, am inchis geamul si am dormit mai departe. Cand ne-am trezit mai tarziu, ce ne vazura ochii - randunelele munceau de zor. Isi construiau cuibul lor in coltul geamului de la dormitorul nostru. Lucrau cu atata spor, el aducand "materiale de constructie", iar ea aranjandu-le rand cu rand si incleindu-le cu "mortar". In vreo doua zile casuta le-a fost ridicata. Atunci am inteles vizita lor matinala: fusese o cerere de permisiune de a-si construi casuta langa a noastra. Sa va spun sincer, am primit aceasta oferta ca o binecuvantare, ca pe un semn. Desi blocul nostru avea aproape 200 de apartamente, randunelele ne-au ales tocmai pe noi. M-am intrebat de multe ori de ce, dar n-am gasit niciodata raspuns. Oricum, ne mandream cu randunelele "noastre", dar ne si bucuram, ascultandu-le in fiecare dimineata, la rasarit de soare, ciripitul. Ne uimeau dragostea si respectul dintre ele. Le-am numit Nica si Nelu, pentru ca asa le-a zis baiatul nostru, la acea vreme inca micut de tot, neputand spune Randunica si Randunelu. Ni s-a parut frumos, chiar haios! Si pentru moment, ni s-a parut ca si lor le place, aveam impresia ca reactionau cand le chemam pe nume.

In fiecare dimineata ne faceam a uita ceva hrana pentru ele pe pervaz: faramituri sau boabe de malai. Le infulecau in graba, pofticioase, si drept rasplata ne darui