Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plâng după Olăroiu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 mai 2011 ·

Jucătorii din Ghencea au fost foarte afectaţi de faptul că tehnicianul lor n-a cedat rugăminţilor şi s-a hotărât să plece de la echipă. Trei săptămâni. Doar atât a stat Cosmin Olăroiu la Steaua, timp suficient însă pentru a-i cuceri pe fotbalişti. Plecarea lui i-a demoralizat pe Tătăruşanu şi compania.

Nicolae Dică a marcat primul gol al finalei de Cupă, cu Dinamo, iar gestul său de după a fost elocvent în privinţa respectului pe care Olăroiu şi l-a câştigat în timp record. „Oli, rămâi în Ghencea! Aici e casa ta", a fost mesajul inscripţionat pe tricoul arătat de golgheterul stelist.

De altfel, şi la finalul întâlnirii, fotbaliştii l-au purtat pe braţe pe antrenorul lor, scandându-i numele minute în şir. Totuşi, rugăminţile jucătorilor nu l-au înduplecat petehnicianul de 41 de ani, care n-a vrut să mai continue la Steaua.

Suporterii, demoralizaţi

„Îmi pare foarte rău că n-a vrut să rămână. Ne-a ajutat mult şi ne-a dat entuziasm", a mărturisit Surdu. „Toţi băieţii au fost de părere că alături de el am fi putut lua şi titlul", l-a completat şi Dică. Pe lângă faptul că s-au apropiat într-un timp record de Olăroiu, fotbaliştii se tem că în sezonul următor ar putea fi din nou degringoladă, după ce în cel recent încheiat, prin Ghencea s-au perindat şase antrenori. O altă reuşită a lui Oli este aceea că i-a adus pe suporteri din nou alături de echipă.

Dacă la primele meciuri audienţa a fost slabă, la derby-ul cu Dinamo, fanii şi-au susţinut din nou favoriţii. Totuşi anunţul că Olăroiu a părăsit clubul i-a întristat pe suporterii roş-albaştrilor. „Eu nu mai merg la niciun meci după plecarea lui Oli" sau „În trei săptămâni a organizat un club la care era haos", sunt mesajele care arată starea de spirit a ultraşilor.

Şi la arabi a rămas idol

În ultimii patru ani, pe lângă cele cinci trofee cucerite, Olăroiu a mai reuşit o performa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 33 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 26 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum 46 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 25 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 17 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum o ora
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 33 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian

HotNews acum 42 minute
Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Pe locul al doilea s-a situat

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°