F.C. Barcelona a câștigat sâmbătă seara pentru a treia oară trofeul Champions League, învingând meritat cu 3-1 pe un alt monstru sacru al fotbalului, Manchester United

“Invincibila Armada” a triumfat “en fanfare” în noul/vechiul Templu al fotbalului, Wembley. F.C.Barcelona a câștigat fără drept de apel finala ediției 2010-2011 a Champions League deoarece excelenții ei jucători au fost toți în formă maximă, toate piesele deloc complicatei, dar în același timp devastatoarei mașini de fotbal au funcționat perfect. De cealaltă parte, Manchester United a avut ghinionul ca speranțele noului val, Favio, Hernandez sau Valencia să fie într-o acută criză de formă, iar stele precum Evra, Vidic sau Carrick într-o acută criză de inspirație. Doar cu voința lui Giggs, forma excelentă a lui Rooney, Manchester United nu putea spera la mai mult. Nu în ultimă instanță, s-a adeverit că infernalului joc de pase al echipei “blaugrana” încă nu i s-a găsit antidotul.

Trio-ul Messi-Iniesta-Xavi de neoprit

Doar cinci minute a fost echilibrată finala de pe Wembley. Au fost minutele în care se credea că bătrânul Ferguson, cel mai titrat antrenor din lume – de 25 de ani pe banca “diavolilor roșii” – a găsit rețeta miraculoasă de a bloca mortala “tiki taka”. Nu a fost așa. Din minutul 6 spaniolii s-au instalat în terenul advers și și-au năucit adversarii, în foarte scurt timp raportul posesiei mingii fiind zdrobitor pentru o finală europeană: 66% Barcelona – 34% United. Foarte rar englezii au amenințat poarta adversă în primul mitan, dar eficiența a fost zero. Pasa lungă, tradițională fotbalului britanic nici măcar nu a constituit o armă pentru United, pentru că a fost prost folosită. Deschiderea scorului de către spanioli a constituit un fapt logic, deși se poate spune că Pedro a marcat din cauză că prea mult lăudatul Vidic l-a uitat liber în colțul careului. Orgoliul britan