Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cros la Breaza

Publicat in Buna ziua Fagaras, sâmbătă 28 mai 2011 ·

O ieşire în natură la sfârşit de săptămână înseamnă relaxare, distracţie, dar şi acumularea de noi cunoştinţe. Aşa s-au gândit profesorii şcolilor generale din Făgăraş, care, alături de elevi, s-au aflat pe tot parcursul zilei de vineri, 27 mai, la Breaza. Activitatea a avut loc cu ocazia competiţiei intitulată „Trofeul Transmont Făgăraş“.

Pădurea din jurul satului Breaza a prins vineri, 27 mai, viaţă. Zona liniştită a fost animată de strigătele de bucurie ale copiilor. Cea de a XI-a ediţie a Trofeului Transmont a reunit echipe de la toate şcolile generale din Făgăraş. „De peste 10 ani, noi venim aici. Avem întreceri de orientare turistică, întreceri sportive, sanitare, urmărim flora şi fauna. Avem un test de verificare a cunoştinţelor la geografie, de istorie. Se face un punctaj şi apoi fiecare şcoală va primi mai multe diplome. E o acţiune foarte frumoasă, la fel şi mediul în care ne aflăm“, a spus Constantin Vulcu, profesor de geografie la Liceul Teologic „Constantin Brâncoveanu“.

Probele de orientare turistică, de îndemânare, de trecerea unui obstacol pe tiroliană sunt doar câteva din încercările pe care echipele le-au avut de trecut. „Anul acesta avem cea mai bună participare. A fost puţin mai greu din cauze materiale, dar le-am rezolvat şi totul a ieşit bine“, a spus Nicolae Mercurean, preşedintele Clubului de Turism şi Ecologie Trans Mont Făgăraş.

Fiecare echipă a încercat să dea tot ce are mai bun pentru a ieşi învingătoare.

Timp de aproape două ore, participanţii au luat la pas potecile Văilor Brezcioarei şi Pojortei, iar la fiecare kilometru parcurs au avut parte de o provocare. Ei au fost nevoiţi să acorde primul ajutor colegilor răniţi.

Această competiţie a fost organizată de Transmont Făgăraş cu ocazia apropierii Zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului. La sfârşitul competiţiei, toţi elevii au primit p

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Rezolvare subiecte Română Evaluarea Națională 2025. Cum au rezolvat elevii cerințele la Română la EN 2025

HotNews acum 51 minute
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut luni proba la Română la Evaluare Națională 2025 au avut de rezolvate mai multe cerințe din două texte: „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, și „Spre Polul Nord”, de Emil Racoviță. La al doilea subiect, ei a

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Kelemen Hunor, la constituirea coaliției de guvernare: Ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi durere

HotNews acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus, luni, după semnarea acordului politic al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR, că este, poate, cea mai complicată alianță din ultimii 25 de ani: „Ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi, între ghil

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 45 minute
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum o ora
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Avertizare de caniculă în București: temperaturi de 37 de grade și disconfort termic ridicat

Mediafax acum 2 ore
Luni, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 15…19 grade. Marți, va fi caniculă, disconfortul termic ridi

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

29°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°