* magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins recursurile formulate de cei doi gălăţeni care au încercat să jefuiască magazinul, în octombrie anul trecut * ei rămân astfel cu condamnările date de Judecătoria Brăila, 3 ani închisoare pentru unul şi 4 ani şi 4 luni închisoare pentru celălalt
Gălăţenii care au încercat să jefuiască magazinul de bijuterii din Barieră, în octombrie anul trecut, nu au avut câştig de cauză la Curtea de Apel Galaţi. Magistraţii au respins ca nefondate recursurile inculpaţilor Georgian Vintilă şi Emil Neagu, dar şi pe cel declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, împotriva sentinţei judecătorilor brăileni, din luna februarie. Ei rămân astfel cu condamnările date de Judecătoria Brăila, 3 ani închisoare pentru unul şi 4 ani şi 4 luni închisoare pentru celălalt.
În data de 2 februarie, magistraţii Judecătoriei Brăila i-au condamnat pe cei doi la pedepse cu închisoarea, pentru infracţiunile de tâlhărie şi distrugere. Instanţa le-a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorii inculpaţilor din infracţiunea de tâlhărie, în cea de furt calificat. Astfel, Emil Neagu (28 de ani), din comuna gălăţeană Lieşti, a primit 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlharie, însă a fost achitat pentru distrugere, întrucât fapta nu a fost săvârşită de el. La rândul său, Georgian Vintilă (25 de ani), din oraşul gălăţean Târgu Bujor, a fost condamnat la 4 ani şi 4 luni închisoare pentru tâlhărie, iar pentru infracţiunea de distrugere tânărul a primit o amendă penală de 10.000 de lei.
Reamintim că în seara zilei de 8 octombrie, tinerii din Galaţi au pus la cale un jaf la bijuteria din Brăila, însă planurile le-au fost date peste cap de cetăţeni şi poliţişti, care au intervenit cu promptitudine. În jurul orei 17.30, Georgian Vintilă şi Emil Neagu au dat buzna în bijuteria situată pe Calea Că