Leacul furnicilor
Gradina din spatele casei e plina de meri infloriti. Un soare cald mangaie petalele albe si rozalii, si iarba moale, de la poalele lor. E atata liniste, incat freamatul furnicilor dintr-un musuroi aflat pe poteca are sonoritatea unei uzine, la ora de varf. Nea Ioan rupe din mers o crenguta uscata si o curata intr-un capat. Apoi o uda putin si scormoneste cu ea in crestetul musuroiului. Incepe o agitatie de nedescris. Unele furnici se reped in subteranele pamantului, altele, mai curajoase, iau cu asalt crenguta de mar care le-a tulburat rutina. Sunt vreo 20 pe bat, miscandu-se de colo-colo, ca niste iscoade pornite in cautarea dusmanului. Fiecare dintre ele lasa in urma sa un ser cu miros intepator. Nea Ioan le priveste cu drag, ca pe niste vietati pe care le tine pe langa casa. Cand demonstratia e pe terminate, scutura usor crenguta si pune varful limbii pe capatul decojit. "Are un gust special, ca de otet. De fapt, asa i se si zice pe la noi, otet de furnici... E medicament curat!", explica "Vraciul" din Apuseni, omul la care vin toti taranii din zona, ba chiar si oraseni din toate partile tarii, ca sa le indrepte coloana, sa le puna oasele la loc ori sa le trateze cu masaj durerile de spate. "Lucrez mult cu otetul de furnici. Deblocheaza muschii. E o minune!"
De la "cutit", la coasa
Ca sa-l gasesc pe "Vraciul" din Hodisu, comuna Poieni, am mers o jumatate de ora pana in capatul satului, printre case vechi, cu porti din lemn cioplite frumos, decorate cu un soare in frunte. In jurul lor, un rai de flori si verdeata care te imbata de cap, la tot pasul.
Minunata gradina a familiei Lazea Intr-un astfel de paradis, pe o coasta inconjurata de liliac si intesata de visini, are nea Ioan o bucata de pamant bun, roditor. Pana sa dau ochii cu el, imi iese in drum, pe o coasta, un consatean de-al "Vraciului", Ioan
