"O singura dorinta avea d-na Eugenia: sa scriu la ziar, sa va multumesc"
(Scrisoarea: "Dupa plata intretinerii la azil, imi raman 7 lei", F.AS nr. 929)
Stimata doamna Sanziana Pop si stimata redactie,
Dati-mi voie ca primele mele cuvinte scrise in aceasta scrisoare sa fie pentru dvs., sa va urez fericire si bunul Dumnezeu sa va ajute sa fiti sanatosi, sa aveti putere de munca, sa luminati calea si sa aduceti o farama de speranta tuturor celor necajiti: tinerilor, batranilor, copiilor fara parinti, saracilor si bogatilor deopotriva. Va scriu acum in numele doamnei Eugenia Corabasa, de la azilul de batrani din orasul Comanesti-Bacau, anuntandu-va, cu regret in suflet, ca nu mai este printre noi. As dori ca prin intermediul revistei sa le multumesc, in numele ei, tuturor celor care au sarit in ajutorul dumneaei, unii cu bani, altii cu pachete, atunci cand a solicitat ajutor.
As fi vrut macar o secunda sa fi fost in locul meu, sa fi vazut pe fata batranei doamne lacrimile de bucurie, mai ales ca in fiecare zi veneau alti bani si alte pachete. Spunea saracuta: "Cat am fost pe picioare, nu am avut bani sa ma bucur de ei, acum am bani si ce sa fac?". Dar sa stiti, dragii meu, ca d-na Eugenia desi era foarte bolnava, dar era lucida si a impartit banii cu multa chibzuinta, asa cum a crezut de cuviinta: si-a facut pregatiri pentru viata de apoi, cu multa grija, si-a ajutat colega de camera, care se chinuie intr-un scaun cu rotile, si o fata tanara, fara parinti, pe care o considera fiica ei. Timpul a venit si doamna Eugenia s-a dus la ceruri, iar inmormantarea a fost asa cum si-a dorit, in toate detaliile. La praznicul dumneaei au mancat 150 de beneficiari ai centrului de ingrijire RRPM. Dragii mei, cuvintele mele sunt mici pe langa multumirile si bucuria pe care i-ati facut-o acestei femei singure. Dvs. sunteti cei care au ajutat un suflet sa ajunga
