Când eram copilaş, mă uitam cu interes la cei foarte ocupaţi care, pentru a-şi aminti de ceva, îşi făceau un semn. “Uite, îmi fac un semn!”, spuneau doctoriţele de la policlinică, îşi scoteau pixul, neapărat unul foarte frumos, la care mă uitam fascinată şi îşi făceau un “x”, unele pe inelarul cu verigheta, altele în plamă, undeva lângă degetul mare.

Mai ţin minte nişte contabile, care făceau la fel. Bărbaţi care să-şi facă semne nu ţin minte, poate bărbaţii au mai multă ţinere de minte.

Ieri, în tramvai, am văzut o doamnă care avea lângă verighetă un “x” făcut cu pixul. Mi-am dat seama că nici să vreau n-aş putea să mai fac asta, arareori am un pix în geantă. Iar când ţin un pix în mână, incredibil, încep să devin nesigură pe litere, nu mai scriu la fel de repede. Dacă vreau să notez ceva, notez pe telefon sau în calculator. Dacă trebuie să semnez ceva, sigur e la ghişeul respectiv un pix. Şi dacă vreau să-mi amintesc un lucru îmi pun un reminder.

Dacă nu, da-mi tu un bip să nu uit, sau trimite-mi un sms, un mail, pe oricare dintre adrese sau un mesaj pe Facebook sau lasă-mi un off-line, le găsesc la fel de repede pe toate, dacă sunt pe drum, verific toate astea cu telefonul, când ajung acasă deschid calculatorul şi rămâne aşa… Nu mai am nevoie de semne, dar mi-e dor uneori să am degetele murdare de cerneală. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Când eram copilaş, mă uitam cu interes la cei foarte ocupaţi care, pentru a-şi aminti de ceva, îşi făceau un semn. “Uite, îmi fac un semn!”, spuneau doctoriţele de la policlinică, îşi scoteau pixul, neapărat unul foarte frumos, la care mă uitam fascinată şi îşi făceau un “x”, unele pe inelarul cu verigheta, altele în plamă, undeva lângă degetul mare.

Mai ţin minte nişte contabile, care făceau la fel. Bărbaţi care să-şi facă semne nu ţin minte, poate bărbaţii au mai multă ţinere de minte. @N_P