* O cheama Victoria Moga si traieste in satul Cecalaca de Mures. Este profesoara de meserie, dar in urma cu douazeci de ani, a renuntat la viata si la casa din Cluj, s-a mutat la tara, si a pus pe picioare una dintre cele mai mari ferme de vaci din zona. N-ar fi reusit niciodata de una singura, dar Dumnezeu i-a dat un barbat priceput si niste copii care ii sunt alaturi. Impreuna au invatat sa conjuge mereu la prezent bucuria de a face si de-a trai *
In inima Transilvaniei
Am ajuns in Cecalaca odata cu primavara. Satul cu nume asa de ciudat pare pierdut printre dealurile transilvane, ce leaga tinutul Muresului de Alba Iulia. Cat vezi cu ochii, pamanturi arate, despartite de coroanele albe, inflorite, ale unor pomi timpurii. E o neliniste in aer si-o lumina pura, proaspata, de cristal, ce incalzeste gazele firave, iesite din iernat. Bucuria senina a zilei a dezlegat usor cheful de vorba, sirul povestilor si al amintirii.
"Eu seman cu bunica mea, Valeria. Am mostenit de la ea curajul. Nu mi-e frica de greutati, oricare ar fi ele", imi spune femeia din fata mea, in loc de introducere, privindu-ma direct, cu mandrie neascunsa, pe care n-am cum sa n-o bag in seama, la fel cum nu pot sa nu observ umbra discreta a unui machiaj delicat, care-i contureaza fin trasaturile.
"Cand spunea o vorba bunica Valeria, apoi aia trebuia implinita, caci nu era chip altfel. N-aveai ce cauta prin preajma ei, daca nu-ti faceai trebile la care erai pus, adica daca nu erai "in rand cu lumea". Aici, in Ardeal, copiii sunt crescuti in spiritul muncii si al familiei. Isi au modelele in parinti. Eu seman cu bunica. Ori de cate ori mi-a fost greu de-a lungul anilor, am gasit in mine puterea de-a ma ridica, de-a trece mai departe, de-a nu ma lasa invinsa. Asa a fost si acum aproape douazeci de ani, cand am hotarat, impreuna cu sotul meu, sa ne mutam aici, in satul par
