Cercetătorii americani din California au reuşit să transforme câteva celule umane epiteliale în celule neuronale funcţionale, potrivit unui studiu publicat recent în revista ştiinţifică Nature.
Savanţii americani au reuşit să transcrie o secvenţă de ADN în celule epiteliale embrionare umane pentru a crea celule care se comportă la fel ca neuronii.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, noua metodă ar putea avea numeroase aplicaţii în cercetările din domeniul neurologic şi chiar pentru a crea celule neuronale capabile să fie transplantate, scrie Mediafax.
Oamenii de ştiinţă americani au utilizat virusuri modificate genetic pentru a introduce patru tipuri diferite de "factori de transcriere" în celulele epiteliale embrionare. Introducerea celor patru factori de transcriere a avut ca efect transformarea unei porţiuni din celulele epiteliale în celule care funcţionau ca cele neuronale.
Studiul a fost coordonat de Marius Wernig, profesor de patologie la Stanford University School of Medicine din California.
Cercetătorii americani din California au reuşit să transforme câteva celule umane epiteliale în celule neuronale funcţionale, potrivit unui studiu publicat recent în revista ştiinţifică Nature.
Savanţii americani au reuşit să transcrie o secvenţă de ADN în celule epiteliale embrionare umane pentru a crea celule care se comportă la fel ca neuronii.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, noua metodă ar putea avea numeroase aplicaţii în cercetările din domeniul neurologic şi chiar pentru a crea celule neuronale capabile să fie transplantate, scrie Mediafax.
Oamenii de ştiinţă americani au utilizat virusuri modificate genetic pentru a introduce patru tipuri diferite de "factori de transcriere" în celulele epiteliale embrionare. Introducerea celor patru factori de transcriere a avut ca efect transformarea unei porţiuni din celulele epiteliale în