Preşedintele SUA, Barack Obama, a promulgat prelungirea cu patru ani a legii împotriva terorismului Patriot Act, informează Huffington Post.
Această lege a fost adoptată imediat după atacurile teroriste din data de 11 septembrie 2001, când mai multe avioane au fost deturnate şi apoi prabuşite de terorişti asupra complexului Wold Trade Center şi a Pentagonului, pentru a da posibilitatea Guvernului de a supraveghea orice persoană care ar putea plănui un atac terorist împotriva Americii.
Votul final al prelungirii sale a fost întârziat o săptămână de senatorul republican Rand Paul care s-a opus vehement acestei legi declarând că Patriot Act abuzează dreptul la intimitate al cetăţenilor americani şi dă Guvernului posibilitatea de a supraveghea persoane nevinovate. În cele din urmă însă aceasta a fost aprobată cu 250 de voturi pentru şi 153 împotrivă din partea Camerei Reprezentanţilor şi 72 de voturi pro şi 23 împotrivă din partea Senatului.
Clauzele Patriot Act prelungite cu această ocazie se referă la supravegherea persoanelor suspectate de terorism care folosesc mai multe linii telefonice pentru a comunica, procedură folosită în aproximativ 20 de cazuri în fiecare an între 2001 şi 2010, posibilitatea autorităţilor de a avea acces la date precum adresele de email şi conturile bancare ale suspecţilor prin folosirea unui simplu ordin judecătoresc.
Rand Paul nu a fost însă singurul opozant al acestei legi. Directorul American Civil Liberties Union, Laura Murphy, a declarat la rândul ei ca "legea Patriot a fost folosită incorect în repetate rânduri de autorităţi pentru a invada intimitatea americanilor şi pentru a le încălca drepturile constituţionale".
Autorităţile neagă însă acuzaţiile aduse de acesta, iar directorul FBI Robert Mueller şi cel al National Intelligence, James Clapper, au trimis scrisori către Congres prin care şi-au exprimat î