Ploaia a trecut, soarele a reaparut si cei doi, stind la masa, converseaza: - Buna licoare. - Tinuta in butoi de dud. - Azi esti si miine te-ai dus. Ai vazut? Ionel Boldea a inceput sa construiasca o casa mai tantosa linga Gheorghe Sofronie, pe un versant din Bucium. Cei doi vecini se cunosteau de mici copii si intre ei era un soi de zizanie ponderata. Casele batrinesti au fost reabilitate binisor, dar Boldea dorea o casa noua in locul celei vechi, demolata inca de acum doi ani. Omul statea intr-o cuhne si inghesuiala era asemenea sardelelor in cutia de conserve. Casoiul nou era zidit in totalitate, dar n-avea acoperis. Intilnindu-se la gard, cei doi vecini au inceput cu niste constatari banale. - Se intuneca a ploaie, spune Sofronie. - Poate nu va ploua. Se darima hurdubaia asta fara acoperis. - Dar eu am nevoie de ploaie. In gradina am crapaturi in pamint de bagi pumnul. - Este drept ca si la mine este la fel. - Casa, casa, dar gradina are nevoie de ploaie. - Dar... - Nici un dar. Stai cu hardughia asa de un an! Intre timp tuna surd si norii grei, pintecosi se apropie. - Ad-o, Doamne, spune Sofronie facindu-si semnul crucii. Boldea da ochii peste cap, se uita la cer si se roaga si el: - Du-o, Doamne, peste deal. - Tu esti nebun? - Dar ce, vrei sa-mi distruga munca de o viata? - Daca esti prost! - Bine ca esti tu destept in cuibul tau de plosnite. - Du-te la dracu'! Cei doi se retrag in fata caselor, bosumflati rau de tot. Picaturile de ploaie, mari, repezi si reci, incep sa cada cu zgomot rapait. - Multumesc, Doamne, ca m-ai ascultat. Sofronie isi face cruce larga si priveste la vecinul sau cu satisfactie. - Da-i, Doamne, si grindina, ca sa se sature, Satana! Vecinul ride cu hohote si striga la vecin: - Crezi ca Domnul se ia dupa gura prostilor? Ploaia se intensifica, apa intra rapid in pamint si cei doi vecini au stari sufletesti diferite. Cind Boldea credea ca il