Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Securitate maximă la finala Ligii Campionilor de la Londra

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 mai 2011 ·

Cum amenințările teroriste s-au întețit după ce bin Laden a fost omorât, iar Anglia este vizată direct de acestea, poliția britanică a luat măsuri de securitate sporite astăzi, când pe stadionul Wembley din Londra se desfășoară finala Ligii Campionilor la fotbal.

Încă de ieri, în oraș au putut fi văzuți suporterii Barcelonei, o mare parte dintre ei venind mai devreme în metropola londoneză - cei din Manchester, fiind mai aproape, și-au amânat sosirea pentru astăzi, ieri ajungând doar fanii lui United din străinătate (MU nu este foarte îndrăgită în capitala Regatului Unit, unde simpatiile se împart între Arsenal, Chelsea, Tottenham, West Ham, Queens Park și celelalte grupări mai puțin importante). Pentru a evita incidentele, poliția din Londra cooperează cu cea spaniolă, dar și cu cea din Manchester. Din fiecare oraș de unde provin finalistele sunt așteptați circa 25.000 de suporteri care au bilet la meci, autoritățile estimând că vor sosi aproximativ 110.000, în special din orașul reprezentat de trupa lui Giggs.

Tot pentru a evita incidentele sau alte evenimente neplăcute, organizatorii finalei au anunțat că meciul din această seară nu va putea fi urmărit nicăieri în Londra pe ecrane uriașe, ci doar în pub-uri. Nu însă și în zona Wembley, unde restaurantele și barurile vor fi închise cu o oră înaintea fluierului de start al arbitrului Viktor Kassai.

Cu toate că nu s-a precizat ce efectiv polițienesc va fi angajat în menținerea ordinii la Londra, acesta este unul important. Nu este însă o noutate pentru Londra, oraș în care sunt montate circa un milion de camere video și unde, dacă mergi câteva ore, pe jos, mai ales prin centru, ești surprins de cel puțin 300. De asemenea, poliția obișnuiește să survoleze zilnic anumite zone cu elicoptere, iar atunci când este semnalat un furt sau un alt incident zona în care s-a produs acesta este imedi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 40 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 43 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°