"Ne place ceea ce facem.” Aşa începe discuţia cu Lorenzo Mijares, regizor şi actor al Teatrului de Hemoficţiune din Barcelona şi cu Marxela Etchichury, actriţă pregătită de el.
"Opera lui Juan Trigos este senzaţională”, continuă Marxela. "Nu e uşor să fii spectator şi în niciun caz nu e uşor să interpretezi un personaj imaginat de Juan, dar atunci cînd intri în contact cu opera lui, îţi dai seama că eşti martor al unui lucru fabulos. Îmi amintesc că primele dăţi cînd mergeam să văd spectacolele puse în scenă de Lorenzo, mă întorceam acasă devastată. Nu puteam să mai dorm lîngă cel care-mi era pereche atunci şi aveam o stare fizica greu de suportat, deoarece Trigos, prin ceea ce scrie, reuşeşte să te convingă să te uiţi la tine. Şi nu toţi putem să facem asta pîna la capăt şi mai ales fără să avem impulsul să vopsim oglinda în culori aprinse.”
"Gradul de adevăr şi profunzime din Hemoficţiune este universal şi aproape dureros”, intervine Lorenzo. "Opera lui Juan Trigos relaţionează cu cea mai dureroasă parte a umanităţii. Ne arată că noi oamenii putem fi oribili, dar scoate la suprafaţă şi sensibilitatea din cel care face lucrurile acelea groaznice.
Toţi avem o parte sensibilă în oribilitatea noastră. Pînă la urmă şi un tată care-şi violează fiica poate să lăcrimeze cînd ascultă Chopin, nu-i aşa?”
Ascultîndu-i, mă întreb cîţi dintre noi putem spune că suntem fericiţi şi împliniţi prin ceea ce facem.
"Voi romanii sunteţi nişte oameni minunaţi, cred că semănaţi foarte mult cu argentinienii mei”, îmi spune Marxela.
"Am găsit aici o ospitalitate şi o căldura pe care nu ne aşteptam să le primim şi ne simţim fericiţi.
Ştii, tot datorita Hemoficţiunii, am învăţat că pentru a aprecia fericirea şi a profita de ea pe deplin, trebuie să accepţi şi să îmbrăţişezi şi suferinţele de care uneori te izbeşti în viaţă.
HEMOFICŢIUNEA?!
O
