Se ia o după-amiază caldă de vară, o terasă absolut fermecătoare şi cinci femei: una căsătorită de curând, alta într-o relaţie lungă precum o căsnicie trainică, a treia proaspăt despărţită de iubit, iar alte două singure de vreo doi-trei ani. Se mai adaugă timp berechet, limonade de fructe de pădure şi de mentă la discreţie şi multă voie bună. Ce iese? O discuţie amplă, picantă şi, hai să-i zicem, educaţională despre, evident, bărbaţi. Tema principală: “De ce bărbaţii inteligenţi (şi nu numai) preferă femeile care par (sau chiar sunt) neajutorate în detrimentul celor sigure pe ele, descurcăreţe şi independente?”, cu apendixul “Cum să joci mai bine rolul de neajutorată pentru a avea succes în relaţiile cu bărbaţii”.

Dacă veniţi să-mi spuneţi că acele cinci femei s-au înşelat şi că domnii nu preferă deloc femeile neajutorate, am să vă contrazic cu o poveste. Era în vara lui 2002. Împreună cu alţi patru prieteni (un cuplu şi alţi doi tipi) am decis să mergem în vacanţă în Grecia. Ne ştiam de o gramadă de ani, nu era nimic emoţional, sexual sau mai ştiu eu cum între noi, ci eram doar prieteni vechi şi buni, genul care dorm în acelaşi cort au acelaşi pat fără să se gândească măcar că ar putea face sex, darămite să mai şi facă.

Pentru a ajunge la destinaţie şi înapoi, am ales drept mijloc de transport trenul. Ne plăcea ideea şi ni se părea extrem de comod, ceea ce şi a fost. După o vacanţă de vreo două săptămâni în care lucrurile s-au desfăşurat fără incidente majore între noi, în tren pe drumul spre casă, după ce au dat gata o sticlă de Jack, băieţii mei au prins curaj şi mi-au zis fără menajamente următoarea chestie: “Ai să mori hoaşcă bătrână şi singură pentru că nu ştii să fii femeie”. Nu m-am supărat pentru că nu te poţi supăra pe prieteni când te critică (altfel ce rost ar mai avea să-ţi fie prieteni?), dar am încercat să aflu de unde şi până unde au t