Nu cu foarte mult timp înainte de lansarea unui nou volum semnat de ea, "Întreabă-mă orice", Mihaela a făcut o scurtă vizită în România, fiind amfitrioana unui eveniment ce s-a desfăşurat la Palatul Bragadiru. Îmbrăcată într-o rochie mulată şi decoltată, ce-i punea în evidenţă silueta perfectă, vedeta a făcut abstracţie de ţinuta elegantă atunci când a fost invitată să danseze pe muzica lui Horia Brenciu, imaginile fiind realizate în exclusivitate de paparazzii revistei Spy. Cum nu se dă în lături niciodată de la distracţie, Mihaela a dansat de zor pe ritmurile antrenante ale solistului, iar la un momentat s-a descălţat, ţinându-şi pantofii Christian Louboutin, de 800 de euro, în mână. Dezinvoltura Mihaelei a fost repede "copiată" şi de Horia Brenciu, care i-a urmat exemplul şi a renunţat şi el la pantofii incomozi, spectacolul oferit de cei doi fiind aplaudat la scenă deschisă de către cei 300 de invitaţi. Mai multe imagini inedite cu cei doi puteţi găsi în numărul existent pe piaţă al revistei Spy.
Mihaela a lansat ieri cea de-a treia carte!
Vedeta s-a întors în România joi, pentru lansarea celui de-al treilea volum al său, "Întreabă-mă orice". Cartea a fost prezentată vineri, în exclusivitate, la emisiunea "Neatza cu Răzvan şi Dani" (Antena 1), iar ieri, Mihaela a avut o întâlnire cu fanii, la Târgul de Carte Bookfest de la Romexpo, la standul editurii Polirom. Şi acest volum se anunţă a fi unul de succes, căci primele două cărţi ale Mihaelei, "Nişte răspunsuri" şi "Despre lucruri simple", s-au transformat în bestselleruri, autoarea ocupând prima poziţie în topul vânzărilor editurii Polirom atât în 2009, cât şi în 2010. Nu cu foarte mult timp înainte de lansarea unui nou volum semnat de ea, "Întreabă-mă orice", Mihaela a făcut o scurtă vizită în România, fiind amfitrioana unui eveniment ce s-a desfăşurat la Palatul Bragadiru. Îmbrăcată într-o