Evanghelia duminicii de ieri ne arată că, necredinţa în Dumnezeu este cea mai mare boală, sau orbirea spirituală şi, mult mai uşor se vindecă orbirea trupească decât cea ssufletească.

Evanghelia Duminicii numită Duminica Orbului continuă şirul Evangheliilor din perioada de după Sfintele Paşti, în care se prezintă o mulţime de vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ca să înţelegem puterea Lui mântuitoare şi dătătoare de viaţă. Orbul despre care vorbeşte Evanghelia de azi nu a cerut nimănui să-l vindece. El a fost doar observat de Mântuitorul Iisus Hristos şi de către ucenicii Săi care L-au întrebat pe Iisus dacă omul acesta este orb pentru că a păcătuit el sau părinţii lui. Iar Mântuitorul Iisus Hristos a răspuns că nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos a scuipat în ţărână şi a făcut tină spre a unge cu aceasta ochii orbului. După ce i-a uns ochii cu tină, Iisus l-a trimis pe cel orb la scăldătoarea Siloamului nu pentru că era acolo o apă miraculoasă, ci ca să vadă dacă ascultă de El şi dacă are credinţă. Orbul din naştere nu a întrebat cum va ajunge acolo sau cine îl va duce şi singur a pornit spre scăldătoare, ochii lui acoperiţi de tină atrăgând şi mai mult atenţia mulţimii că el este nevăzător. Dar după ce s-a spălat împlinind cu smerenie porunca Lui Iisus Hristos, orbul din naştere s-a vindecat, a devenit văzător. Şi, pe cât de mare era bucuria orbului care s-a vindecat, pe atât de mare era ciuda fariseilor care nu puteau înţelege cum Iisus Hristos a reuşit să săvârşească această vindecare.

Evanghelia ne arată că mai mare boală este necredinţa sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică şi că mai uşor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinţei, pentru că fugim adesea doar după minuni par