Serghei Bagapş, preşedintele regiunii separatiste georgiene Abhazia, a murit duminică la un spital din Moscova, în urma unei operaţii la plămâni, a anunţat administraţia sa, citată de AFP, potrivit Mediafax.
Bagapş, în vârstă de 62 de ani, se afla la putere de peste cinci ani. Fost director al unei companii energetice, care a luat parte la războiul abhazo-georgian din 1992-1993, el a fost reales în decembrie 2009.
"Este complet neaşteptat, foarte brusc", a comentat pentru televiziunea de stat rusă un purtător de cuvânt al Parlamentului abhaz, în timp ce oficialii abhazi au dat asigurări că "situaţia rămâne calmă".
Abhazia face obiectul unui grav conflict între Rusia şi Georgia.
Ea ocupă puţin mai mult de 12 la sută din teritoriul georgian şi are aproximativ 250.000 de locuitori.
După destrămarea Uniunii Sovietice, separatiştii din Abhazia au declanşat un război, soldat cu mii de morţi şi circa 250.000 de refugiaţi.
Rusia a recunoscut în august 2008 independenţa Abhaziei, precum şi a Osetiei de Sud, un alt teritoriu separatist georgian prorus, după un scurt război cu Georgia pentru controlul acestuia din urmă.
Serghei Bagapş, preşedintele regiunii separatiste georgiene Abhazia, a murit duminică la un spital din Moscova, în urma unei operaţii la plămâni, a anunţat administraţia sa, citată de AFP, potrivit Mediafax.
Bagapş, în vârstă de 62 de ani, se afla la putere de peste cinci ani. Fost director al unei companii energetice, care a luat parte la războiul abhazo-georgian din 1992-1993, el a fost reales în decembrie 2009.
"Este complet neaşteptat, foarte brusc", a comentat pentru televiziunea de stat rusă un purtător de cuvânt al Parlamentului abhaz, în timp ce oficialii abhazi au dat asigurări că "situaţia rămâne calmă".
Abhazia face obiectul unui grav conflict între Rusia şi Georgia.
Ea ocupă puţin mai mult d