Muzeul Naţional de Istorie, poate una dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu ale României, a fost lăsat în voia sorţii de ani buni de către autorităţi. adevarul.ro vă prezintă, în exclusivitate, imagini inedite din interiorul Muzeului Naţional de Istorie a României.
O clădire cu o istorie de mai bine de un secol şi care adăposteşte “probabil cele mai importante mărturii istorice ale României, lucrări unice”, după cum însuşi afirmă directorul instituţiei, dr. Ernest Oberländer Târnoveanu, într-un interviu acordat adevarul.ro, se află sub risc seismic extrem de ridicat.
Din decembrie 2006, momentul când lucrările de reconstrucţie şi reabilitare au fost oprite la sub 40% din proiect, muzeul nu a mai primit nicio finţare, iar singurele expoziţii care pot fi vizitate sunt Tezaurul Istoric, Lapidariumul şi copia Columnei lui Traian. Totodată, pentru a mai atrage câţiva vizitatori şi pentru a mai aduna câte un bănuţ, instituţia organizeză frecvent în holul de la intrare diverse expoziţii şi este gazda unor târguri.
“În acest moment, clădirea aceasta aproape că şi-a încetat funcţionalitatea ca muzeu, fiind practic trei sferturi devastată. Spaţii care nu pot fi folosite, spaţii terminate pe jumătate sau o zecime, pe care nu le poţi folosi nici ca depozite şi nici ca spaţii de organizare pentru expoziţie”, precizează dr. Oberländer, de profesie arheolog şi expert în numismatică.
Construit între 1894–1899, pe baza planurilor arhitectului Alexandru Săvulescu (1847–1902), având drept sursă de inspiraţie Palatul poştelor federale din Geneva, clădirea a găzduit sediul Palatului Poştelor până în 1968. În 1970, în clădire a luat fiinţă primul mare Muzeu Naţional de Istorie a României (MNIR).
Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea ce documente vechi de şase secole sunt mâncate de mucegai la Arhi