Dacă există un secret, atunci pare a fi unul simplu: în primul rând, să recunoşti că tu nu eşti aşa de deştept şi că ai ce învăţa de la alţii.
În luna mai, am vizitat pentru prima oară cetatea de la Alba Iulia, dar nu orice cetate. Ci un oraş într-o cetate, unde se lucrează de zor, ca într-un stup de albine, pentru că în doi ani vor să dea „gata" proiectul de restaurare. Mărturisesc că m-am bucurat, ca atunci când eram copil, când am văzut spectacolul schimbării gărzilor şi am asistat cu emoţie la ridicarea drapelului şi la tragerea salvelor de tun.
Dacă l-aş fi auzit în alt context pe primarul Mircea Hava spunând că „la Alba Iulia nimic nu s-a întâmplat, totul s-a făcut, după multă chibzuinţă, cu curaj şi aşa cum trebuie", aş fi zis, probabil, că nu e decât un alt discurs bine ticluit. Însă am avut prilejul să văd, la faţa locului, că nu e doar vorbărie, mai ales atunci când ai o echipă de tineri ambiţioşi care arată că „la noi se poate" şi „nouă ne pasă". Un model diferit în România, unde majoritatea se plânge şi aşteaptă ajutor de undeva de sus, nu-i aşa?
Aici vorbele se bazează pe cifre, pe fonduri, pe rezultate. Alba Iulia e pe primul loc în ţară la capitolul fonduri europene atrase - aproximativ 200 de milioane de euro - şi e un model pentru alte autorităţi publice care vor să aplice ceea ce se cheamă parteneriat public-privat. Se lucrează la proiecte pentru fonduri europene din 1996-1997. Pentru refacerea Cetăţii, lucrările de laborator au durat vreo doi ani, dar a meritat, pentru că au fost obţinute fonduri de aproximativ 67 de milioane de euro, iar rezultatele se văd pe teren. Se lucrează nu numai în Cetate, ci şi în oraş.
Dacă există un secret, atunci pare a fi unul simplu: în primul rând, să recunoşti că tu nu eşti aşa de deştept şi că ai ce învăţa de la alţii. Şi să ai proiecte! E bine să ai proiectele gata, aşa cum ar fi pe o
