Castraveţii, despre care se crede că au fost importaţi din Spania, au fost contaminaţi cu bacteria E.coli. Numeroase persoane, poate chiar câteva sute, au prezentat tulburări grave denumite sindromul hemolitic uremic (SHU).
Formele agresive de E.coli pot provoca deficienţe renale sau chiar probleme ale sistemului nervos central.
Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în zona oraşului Hamburg.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor a anunţat că este vorba de una dintre cele mai “ample epidemii de tip SHU din lume şi cea mai amplă înregistrată în Germania”.
Helge Karch, profesor la Universitatea Munster, a avertizat că epidemia nu s-a încheiat: “Este posibil să existe infecţii secundare, adică o transmitere de la om la om. Este nevoie de o grijă specială pentru igiena personală”.
Numărul persoanelor care au decedat în Germania din cauza răspândirii bacteriei E.coli, depistată în castraveţi, a ajuns la cel puţin zece, informează BBC News online.
Oficiali din Cehia au declarat că transporturi de castraveţi probabil au fost exportate acolo, la fel ca şi în Austria, Ungaria şi Luxemburg.
Cazuri ale sindromului hemolitic uremic au fost raportate şi în Suedia, Danemarca, Olanda şi Marea Britanie, la persoane care au călătorit în Germania.
În România nu au ajuns încă loturi de castraveţi din Spania de la care au apărut infecţiile cu bacteria E.coli, a anunţat, duminică, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precizând că cei care s-au îmbolnăvit nu au spălat bine legumele înainte de a le consuma.
Conducerea ANSVSA a dispus tuturor Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene să monitorizeze în continuare lanţurile de magazine, în special legumele bio, crescute cu îngrăşământ natural, cele de la care pot apărea infecţiile cu